Mănăstirea „Sfântul Dimitrie cel Nou” – Basarabov, Bulgaria
Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov”, ridicată în preajma peșterii în care s-a nevoit Sfântul Dimitrie cel Nou, se află la 10 kilometri de orașul Russe, Bulgaria.
Așezată în pitoreasca vale a râului Lom, mănăstirea Basarabov își întâmpină pelerinii cu o minunată priveliște către peștera Sfântului Dimitrie cel Nou. De altfel, aceasta este singura mănăstire săpată în stâncă – încă locuită din întreaga Bulgarie.
De la vărsarea Lomului în Dunăre, urcând spre Ivanovo, în mâlul stâncos al răului se întâlnesc peste 300 de chilii săpate, dintre care 40 au fost biserici. Urme de frescă se văd pe pereții peșterilor până în zilele noastre.
Scurt istoric
Mănăstirea Basarabov a fost ctitorită de familia Basarabilor; satul, moșia și mănăstirea au aparținut lui Ioan Basarab I, primul domn al Țării Românești. Cele mai vechi mărturii istorice despre Mănăstirea și Peștera din Basarabov se găsesc în unele registre de taxe ale Imperiului Otoman din secolul al XV-lea.
În timpul războiului ruso-turc (1769-1774), satul Basarabovo a fost complet distrus și, astfel, sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou au fost mutate la București. Mănăstirea a ars a doua oară între anii 1877-1878, în timpul războiului ruso-romano-turc, iar peste 60 de icoane valoroase au furate din biserică.
În preajma anului 1919, părintele Tihon, viitorul episcop de Smolyan, a luat în grijă Mănăstirea Basarabov, iar în anul 1937, monahul Hrisant Hadji (†1961) din Mănăstirea Preobrazhene s-a așezat într-o chilie a mănăstirii, începând restaurarea complexului monahal. Chiliile mănăstirii au fost terminate și sfințire la 14 mai 1937, însă nu au supraviețuit decât până la inundația din 1940. După retragerea apelor, în mai puțin de o lună, părintele Hrisant a strâns suficiente fonduri pentru a ridica două chilii în apropierea bisericii din peșteră. Acestea au fost terminate în dată de 30 august 1940.
Mănăstirea astăzi
Ansamblul monahal de astăzi cuprinde bisericuța din peștera Sfântului Dimitrie și câteva chilii săpate în stânca din apropiere, dar și o biserică nouă – împreună cu două corpuri de chilii.
Din curte și până la biserică amenajată în Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov, pelerinul trebuie să urce o serie de 48 de trepte de piatră. În capătul scării de piatră se află o bisericuță săpată în partea dreaptă a stâncii, ce păstrează iconostasul sculptat în lemn în anul 1941. O icoană de mari dimensiuni îl înfățișează pe Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi stând în picioare, iar de jur împrejur 10 scene din viața acestuia ne descriu minunile și faptele sale deosebite. Icoana păstrează o inscripție în limba romană scrisă cu litere chirilice și una în limba greacă.
În partea stângă a peșterii se află un pangar săpat în piatră și pictat în exterior. De la bisericuța din peșteră pornește o altă serie de trepte săpate în piatră, acestea ducând la o a doua peșteră naturală, cu o chilie și locul de înmormântare al părintelui călugăr Hrisant.
Date de contact
Adresă: Basarbovo Monastery, 7071 Basarbovo, Bulgaria
Telefon: + 359 82 800 765
Program de vizitare: aprilie-octombrie între orele 8:00-19:00 / noiembrie-martie între orele 8:00-17:00
(Foto) Pelerin pe urmele Sfântului Dimitrie cel Nou la Mănăstirea Basarabov
Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Hilandar – Athos
Realizat deSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro