Mănăstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Vermești
Mănăstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena este împlinirea unui dor. O dorință a unui om care, încă din copilărie, a mers de mână cu mama sa la biserica satului.
Zona oraşului Comăneşti a fost locuită încă din perioada neolitică. Urme ale viețuirii omenești din timpurile istorice răsar, an de an, din pământul strămoșesc. A fost un ținut încercat de apropierea fostului Imperiu Austro-Ungar, râvnit pentru bogățiile de cărbune și petrol ce sălășluiesc la mii de metri adâncime.
La poalele munților Berzunți, în apropierea unei mine de cărbune deschise în anul 1836, care a susținut ani de zile sistemul energetic din România, printre sonde de petrol și brazi falnici, satul Vermești adăpostește o frumoasă și tânără mănăstire. Mănăstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena este împlinirea unui dor. O dorință a unui om care, încă din copilărie, a mers de mână cu mama sa la biserica satului.
Constantin Cojocaru de când se știe a vrut să facă o mănăstire în satul său. Contextul adus de anul 1990 a făcut posibilă împlinirea acestui vis. După multe încercări, temelia așezării a fost pusă în ziua de 18 septembrie a anului 2000. Pe fostul amplasament al bisericii din Vermești, pe dealul Busuiocului, în doar doi ani au fost ridicate un corp de chilii care adăpostesc un paraclis de iarnă, o biserică de zid în stil ștefanian și o gospodărie anexă. Ziua de 24 iunie a anului 2002 a adus cu sine veșmântul sfințirii noii mănăstiri, care a primit hramul Sfinților Împărați cei întocmai cu Apostolii, Constantin și maica sa, Elena.
Eforturilor localnicilor s-au alăturat nouă maici tinere, povățuite de duhovnicul Teofil Poienaru. În Vermești este o tânără obște, care se străduiește neîncetat să-I slujească lui Dumnezeu.
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro