Mândria trăiește într-o nălucire prelungită
Golit de toate, cel mândru îşi năluceşte că e bogat; întunecat, îşi închipuie că se află în lumină; dar bogăţia lui însăşi e săracă şi în lumina ei el nu vede nimic real.
Patimile mândriei sunt opuse ascultării şi smeritei cugetări. Cea dintâi e mândria manifestată în afară, a doua e mândria cultivată înăuntru sufletului.
Însăşi slava deşartă fugea de oameni, pentru că cei stăpâniţi de ea se fereau să apară în faţa oamenilor, obligaţi fiind la slujiri lipsite de măreţie. Şi aşa se învăţau să se ferească de a se arăta cu fală în faţa oamenilor.
Ruptă de realitate, mândria o contraface prin închipuire. Trăieşte într-o fantasmagorie, într-o nălucire prelungită. Golit de toate, cel mândru îşi năluceşte că e bogat; întunecat, îşi închipuie că se află în lumină; dar bogăţia lui însăşi e săracă şi în lumina ei el nu vede nimic real, nimic consistent. De aceea şi hrana lui spirituală e săracă, e inconsistentă.
(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul II, Editura Doxologia, 2013, p. 27)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro