Poți fi oricât de decăzut și înlănțuit în lanțuri lumești; niciodată nu e prea târziu. Nu degeaba este scris că Avraam era de șaptezeci și cinci de ani când a plecat și că lucrătorul din ceasul al unsprezecelea primește aceeași plată ca și cel din ceasul întâi. Nici prea devreme nu poate fi. Nu-i niciodată prea devreme să stingi codrul în flăcări; sau vrei să-ți vezi sufletul pârjolit pe jăratec?

Încă de la Botez ai primit sarcina de a purta războiul nevăzut contra vrăjmașilor sufletului; așa că du-o la îndeplinire pe dată. Destul ai zăbovit până acum; decăzut în nesimțite și lene ai pierdut o mulțime de timp prețios. De aceea trebuie să simți ceea ce s-a petrecut până acum; ai lăsat să se terfelească ți să se întineze curățenia primită la botez.

Trezește-te deci; dar acum, fără de zăbavă. Nu mai amâna pe diseară sau mâine sau mai târziu, după ce termin ceea ce am de făcut. Amânarea poate fi pierzătoare.

(Tito Colliander, Calea Asceților, tradusă de părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 6)