Lucrarea Mântuitorului a fost o lucrare de mântuire, o lucrare de eliberare. Cuvântul mântuire, în general, se foloseşte în cadrul credinţei religioase, în cadrul religiei, în cadrul creştinismului. Altfel nu se întrebuinţează cuvântul mântuire sau Mântuitor. Cuvintele acestea: Mântuitor, mântuire se folosesc în legătură cu eliberarea de păcat, deci se face o legătură între om şi Dumnezeu, păcatul fiind călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. Deci, orice om care păcătuieşte se face vinovat în faţa lui Dumnezeu şi aduce asupra lui, pe lângă vină, şi o neputinţă de pe urma păcatului, o înrobire, o asuprire. Nu mai este cel care a fost înainte de a face păcatul, înainte de a păcătui. Atunci când vorbim despre mântuire ne gândim, în general, la două aspecte, la două lucruri diferite. Când zicem: mântuirea de păcat înţelegem, pe de o parte, ştergerea păcatului, ştergerea vinei de pe urma păcatului – aceasta venind din partea lui Dumnezeu, adică Dumnezeu şterge vina, ne face din vinovaţi nevinovaţi. Iertarea păcatelor aceasta înseamnă, adică Dumnezeu nu mai ţine seama de păcatul pe care l-a făcut omul, chiar dacă omul a făcut păcatul în înţelesul acesta, că a călcat cuvântul lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă.

Când se ajunge la conştiinţa păcătoşeniei, la conştiinţa păcătuirii, la faptul că omul îşi dă seama că n-a făcut bine, în cazul acesta el se raportează la Dumnezeu, cerând iertarea păcatelor: Şi ne iartă nouă păcatele noastre şi primeşte de la Dumnezeu iertarea păcatelor, i se şterge vina pentru păcătuire. Aceasta o face Dumnezeu, din partea Lui. Şi tot Dumnezeu mai intervine şi altfel în mântuire, în înţelesul că întăreşte firea omenească slăbită de pe urma păcătuirii, de pe urma păcatelor. Îl face pe om din rob, liber. Şi aceasta înseamnă mântuirea, adică din rob al păcatului devine om liber, ca şi când n-a păcătuit. Lucrul acesta îl realizează tot Dumnezeu, adică omul nu poate să realizeze lucrul acesta. Deci, e absolut necesar ca omul să aibă Mântuitor. El nu poate fi mântuitorul lui însuşi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 236)