Lumina sufletului este o realitate care nu se poate defini pentru cineva care n-o are. Așa cum lumina fizică nu poate fi arătată cuiva care n-are posibilitatea de cunoaștere a luminii, tot așa nici lumina sufletului nu poate fi cunoscută. Dar, în orice caz, e vorba de seninătate în primul rând, o seninătate lăuntrică, o bucurie, care e un fel de învăluire, așa cum învăluiește lumina. Lumina, când se revarsă, le învăluiește pe toate. Așa și seninătatea, bucuria, le învăluiește pe toate. Se spune că: Poruncile Tale sunt lumină pe pământ. Poruncile lui Dumnezeu, care reglementează, cumva, viața, sunt o lumină. Știm cu toții că Mântuitorul Hristos e Lumina cea adevărată: Tu ești Lumina cea adevărată, Care sfințești pe tot omul ce vine în lume. Mărirea lui Dumnezeu pe Muntele Taborului s-a arătat în lumină. Ei, toate lucrurile acestea sunt abstracțiuni pentru cineva care n-are el însuși o experiență a luminii.

(Părintele Teofil Părăian, Învierea lui Hristos, înnoirea vieții noastre, Editura Doxlogia, Iași, 2013, pp. 60-61)