„Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie?” Domnul, însă, i-a mustrat pentru socoteala lor, zicând: „Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”, și au trecut în alt sat (Luca 9, 54-55).

După cum se vede, Sfinții Apostoli Iacob și Ioan s-au mâniat împotriva Samarinenilor, care nu voiau să primească pe Domnul și pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci, au cerut voie de la Domnul ca să rostească un fel de blestem (adică să-i ardă focul pe necredincioși). Domnul, însă, i-a mustrat, căci nu voia să cheme pe nimeni la credință cu sila și nici nu voia să facă răzbunare asupra cuiva. Căci El a venit pentru iertarea oamenilor, iar nu pentru pedeapsă. Cum ar fi putut îngădui Domnul blestemul, când El învăța pe toți, zicând: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și vă rugați pentru cei ce vă nedreptățesc și vă prigonesc ca să fiți fiii Tatălui vostru care este în Ceruri” (Matei 5, 44-45).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 357)