Maramureș: locul în care pământul întâlnește Cerul – pagini dintr-un jurnal de călătorie

Era liniște, pace. Oamenii, mici și mari, copii, tineri, părinți sau bătrâni, cu toții veneau, se rugau în liniște în cele două biserici și apoi mergeau mai departe, vizitând grădina mănăstirii, coborâtă, parcă, din Rai. În tot acest timp, atmosfera era mângaiată de slujba care se auzea în difuzoare. Așa cum spuneam și mai sus, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie bucuria trăită.

Auzisem atâtea și atâtea lucruri frumoase despre Mănăstirea Bârsana și visam ca într-o zi să ajung aici. Pentru că nimic nu-i întâmplător, vara trecută am decis să ne petrecem concediul într-un loc aparte, pe care îl aveam de mult timp în suflet și în minte, dar unde nu ajunseserăm niciodată.

Așa că, fără să ne gândim prea mult, am ales să mergem în Maramureș: „Maramureș, plai cu flori, mândru ești în sărbători”. Așa spune cântecul și chiar așa și este. Frumusețea peisajelor, blândețea pe care Dumnezeu a așezat-o în aceste locuri, ospitalitatea oamenilor. Totul. Totul este Rai în acest colț de țară. Cred că nu există cuvinte care să descrie frumosul și binele din aceste locuri. Cimitirul Vesel, biserica măiestuoasă din mijlocul lui, Muzeul Satului, Biserica Mănăstirii Peri-Săpânța sau Mănăstirea Bârsana sunt doar câteva dintre locurile pe unde ne-au dus pașii.

Dar, trebuie să recunoaștem că, obiectiv sau nu, Mănăstirea Bârsana este locul care ne-a fascinat cel mai mult și ni s-a părut de-a dreptul magic. Era o zi de joi, spre seară, când am ajuns. Peste două zile urma sărbătoarea Sfintei Mării. Probabil, odată cu sosirea acestui praznic atât de sfânt, locul părea și mai mult, decât de obicei, îmbrăcat în sărbătoare.

Era liniște, pace. Oamenii, mici și mari, copii, tineri, părinți sau bătrâni, cu toții veneau, se rugau în liniște în cele două biserici și apoi mergeau mai departe, vizitând grădina mănăstirii, coborâtă, parcă, din Rai. În tot acest timp, atmosfera era mângaiată de slujba care se auzea în difuzoare. Așa cum spuneam și mai sus, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie bucuria trăită. După zecile de minute petrecute aici, cu sufletele pline de energia binelui acestui loc, am pornit din nou la drum cu promisiunea că, într-o zi dintr-o altă vară, poate, să ne reîntâlnim, cândva, cu binecuvântarea a tot ceea ce cuprinde Mănăstirea Bârsana.

Și pentru că ne place să spunem că o bucurie nu vine niciodată singură, a doua zi, în drumul spre casă, Dumnezeu ne-a scos în cale o altă fericire de nedescris. Fără să ne documentăm vreo clipă înainte și fără să știm că aici se află, brusc, în față ne apare un indicator pe care scria mare și falnic – Mănăstirea Rohia. Ce bucurie! Ce binecuvântare! Ce semn curat!

Fără să stăm pe gânduri, am urcat cei doi kilometri care despart șoseaua principală de mănăstire. Era vineri dimineața. Călugării locului pregăteau totul până în cele mai mici detalii pentru sărbătorea de a doua zi – Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii. În curățenie, lumină, liniște, pace, bucuria. Așa am găsit locul. Dar, așa cum mai spuneam, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie totul.

Cu recunoștință, fericire și iubire. Cu ocrotire și binecuvântare.  Așa, cu bucurie sfântă, ne-am luat rămas bun de la acest tărâm „pictat” de mâna Lui Dumnezeu. Și cu speranța că, poate, pașii ne vor mai aduce aici. Într-o altă zi. Dintr-o altă vară.

De la același autor

Ultimele din categorie