Mare nenorocire este părerea de sine! Mare nenorocire este lepădarea de smerenie! Mare nenorocire este acea întocmire şi stare sufletească în care aflându-se monahul, fără a fi întrebat, mânat de conştiinţa „valorii sale”, începe să înveţe, să acuze pe aproapele! Fiind întrebat, refuză să dai sfat şi să-ţi spui părerea, ca unul care nu ştii nimic, sau la mare nevoie, vorbeşte cu cea mai mare chibzuinţă şi modestie, ca să nu te răneşti pe tine cu slava deşartă şi cu trufia, iar pe aproapele cu un cuvânt greu şi nesocotit. Atunci când pentru osteneala ta în via poruncilor, Dumnezeu te va învrednici să simţi în suflet râvna dumnezeiască, atunci vei vedea limpede că râvna aceasta te va îndemna la tăcere şi smerenie înaintea aproapelui, la iubire faţă de el, la miluirea lui şi la compătimirea pentru el, precum a spus Sfântul Isaac Sirul. Râvna dumnezeiască este foc, dar care nu aprinde sângele! Ea stinge în aceasta aprinderea, aducându-l într-o stare de tihnă. Râvna cugetării trupeşti este întotdeauna împreunată cu aprinderea sângelui, cu năvălirea a numeroase patimi şi închipuiri.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, Editura Egumeniţa, Editura Cartea Ortodoxă, 2010, p. 17 )