A mărturisi înseamnă să fii ortodox până în măduva oaselor
Au fost întemniţaţi şi ucişi pentru refuzul de a mânca carne într-o zi de post.
Tot materialul pe care l-ai trimis arată bine, avem de făcut doar un comentariu sau două.
În răspunsul la scrisoarea lui H. către editor [despre modurile de a fi un mărturisitor ortodox] nu credem că el face referire la faptul că modurile de mărturisire nu sunt realizate pentru a „dovedi” unora ceva, ci mai degrabă la faptul că a mărturisi înseamnă să fii ortodox până în măduva oaselor, arătând aceasta şi altora. Poate că ar fi bine să adaugi sau să revizuieşti vreo propoziţie pentru a arăta limpede acest lucru, pentru a evita astfel impresia unora cum că creştinii ortodocşi ies în public pentru a-şi „etala” credinţa, ca şi protestanţii.
Legat de acest lucru, săptămâna trecută am dat peste un pasaj interesant din viaţa martirilor lituanieni din secolul XIV - Antonie, Ioan şi Eustaţie (14 aprilie): „Aflându-se în slujba prinţului lituanian Olgerd, Antonie şi Ioan au încercat să-i ascundă că sunt creştini, dar nu au reuşit, deoarece comportamentul şi obiceiurile creştine i-au deosebit net de păgâni”. În final au fost întemniţaţi şi ucişi pentru refuzul de a mânca carne într-o zi de post.
(Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, pp. 115-116)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro