Cu câţiva ani în urmă, la o conferinţă în Londra, un ateu încerca să dovedească faptul că majoritatea savanţilor nu cred în Dumnezeu. Aceasta l-a jignit şi l-a supărat adânc pe profesorul şi savantul Tabroom, care a declarat îndată că este vorba de o minciună şi calomnie la adresa savanţilor, hotărând să dovedească şi prin fapte adevărul spuselor sale. Cu hotărârea şi tenacitatea înnăscute rasei engleze, el şi-a asumat dificila sarcină de a vedea ce cred savanţii despre Dumnezeu. În acest scop a trimis numeroase scrisori membrilor comunităţii ştiinţifice din Europa şi America, punându-le două întrebări simple şi clare: 1) dacă cred în Dumnezeu şi 2) dacă ştiu vreun savant care nu crede în Dumnezeu. Şi au venit răspunsuri din toate ţările — răspunsuri simple şi limpezi, toate asemănătoare între ele: savanţii declarau că ei cred în Dumnezeu şi că dogmele creştine fundamentale nu contrazic descoperirile ştiinţei modeme. Din numeroasele scrisori primite Tabroom a făcut o carte. Un botanist scria: „Cu ajutorul microscopului L-am văzut pe Dumnezeu, şi mă minunez şi mă bucur de înţelepciunea Creatorului“. Alt savant scria: „Puţina ştiinţă îndepărtează de Dumnezeu şi multa ştiinţă îl întoarce pe om la Dumnezeu“. Această din urmă declaraţie este cu atât mai interesantă cu cât este absolut similară unei cugetări a Sfântului Vasile cel Mare.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2008, p. 12)