Mărturisirea gândurilor
De întrebi pe bătrânul despre gândurile tale, să întrebi nu după ce ai făcut [fapta cea după gânduri], ci spune [degrab] ceea ce te luptă pe tine acum.
De întrebi un stareţ de vreun gând, de ştii că este credincios a păzi cuvântul tău, dezgoleşte-i lui gândul cu slobozenie, iar de va grăi cineva despre gânduri din cele ce te luptă pe tine, să nu voieşti să-l asculţi pe dânsul, ca să nu ţi se facă ţie războaie. Dacă fratele îţi va încredinţa ţie, ca unui vrednic de încredere, neajunsurile lui, să nu spui aceasta înaintea cuiva, că moarte a ta este. De întrebi pe bătrânul despre gândurile tale, să întrebi nu după ce ai făcut [fapta cea după gânduri], ci spune [degrab] ceea ce te luptă pe tine acum, şi nu fi făţarnic, zicând unele în loc de altele, sau că altul a făcut, ci spune adevărul, şi te găteşte pe sineţi, ca orice-ţi va zice ţie să faci, de vreme ce, altminteri, pe tine singur te batjocoreşti, şi nu pe bătrânii pe care-i întrebi.
Şi când întrebi pe bătrâni despre război, să nu asculţi [de] gândurile cele ce-ţi grăiesc ţie dinlăuntru mai mult decât de cele ale bătrânilor, ci te roagă lui Dumnezeu, zicând: „Fă cu mine milă şi, ceea ce voieşti, dă Părinţilor mei, ca să-mi spună mie" (în primele secole, ba chiar şi până astăzi în unele mănăstiri, mărturisirea gândurilor se făcea - după tipicul fiecărei mănăstiri sau după învoiala dintre călugări - nu numai în faţa unui bătrân (duhovnic), ci, după nevoie, şi altora, deşi se socoteşte că fiecare avea la bază un duhovnic al lui. Ce deosebea această practică de chipul spovedaniei de astăzi, înţeleasă ulterior ca Sfântă Taină între cele şapte Taine, este o altă temă încă necercetată îndestul până azi, mai ales într-un context în care împărţirea în şapte Taine a apărut datorită scolasticii de mai târziu, când s-a accentuat mai mult caracterul juridic al Tainelor. Şi orice îţi vor spune ţie Părinţii, fă cu credinţă, şi te va odihni pe tine Dumnezeu. Dacă eşti neputincios şi cazi întru patimi, păzeşte-te pe sine a nu lăsa pe cineva să-ţi spună ţie patimile gândurilor lui, ca unui credincios, că pierzare este sufletului tău acest lucru. Să nu descoperi înaintea tuturor gândurile tale, ca să nu dai sminteală Părinţilor, ca darul lui Dumnezeu să te acopere pe tine.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 107-108)