Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește, se împărtășește, diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire. Face numai puțin ”caf-caf”, ca un câine ce nu are dinți. Însă asupra unuia ce nu e credincios și îi dă drepturi, are mare stăpânire. Îl poate omorî; are dinți și îl sfâșie. Potrivit cu drepturile pe care i le dă un suflet, tot atât de mare este și stăpânirea diavolului asupra lui.

Chiar atunci când moare cineva și este pregătit duhovnicește, urcarea sufletului la Cer este ca alergarea unui tren după care se țin câinii lătrând.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 49-50)