Cine a fost Sfântul Apostol Toma?

Noi îl vom vedea în chip duhovnicesc în pericopa evanghelică din această duminică. Citind Sfintele Evanghelii, Sfântul Toma mai apare de cel puțin două ori în Evanghelia după Ioan, când face două lucruri mari pe care nu le face nimeni. Prima dată, în capitolul al XI-lea atunci când moare Lazăr. În momentul în care Mântuitorul află că Lazăr a murit, merge în Iudeea, acolo unde era căutat de iudei ca să îl omoare, însă apostolii, cuprinși de frică, Îi spune să nu meargă, însă Toma, foarte curajos, le spune tuturor: „Să mergem și noi să murim împreună cu el” (cf. Ioan 11, 16). Al doilea episod important este atunci când Hristos rostește marea rugăciune arhierească (cf. Ioan 14), spunând Apostolilor niște taine foarte mari, zicându-le că merge să le gătească locaș în ceruri: „Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea” (cf. Ioan 14, 4); însă Toma este singurul care Îi spune Mântuitorului: „Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? (v. 5). Iar în acest context, Fiul lui Dumnezeu face o mărturisire, răspunzându-i lui Toma: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (v. 6). Observăm că Apostolul Toma se arată interesat până la capăt de ceea ce vrea Hristos.

Datorită pipăirii lui Toma credem și noi și avem certitudinea că Iisus Hristos a înviat. Cu îndoiala călătorind, sporim în cunoaștere. Există o îndoială care poate să slăbească credința, dar există și o îndoială constructivă care poate crește credința. Cine dintre noi nu și-ar dori să Îl atingă pe Domnul?

Ce face Apostolul Toma atunci când află că toți apostolii L-au întâlnit pe Hristos? Cere o dovadă. Condiționează credința lui de o dovadă: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (cf. Ioan 20, 25). Este foarte puternic acest moment cu cei unsprezece, mărturia fiind a tuturor celor de față, dar totuși, acesta nu a crezut. Psihologia cognitivă vorbește despre faptul că există persoane care cred mai greu unele fapte și întâmplări și care sunt atente la dovezi în contextele respective.

Atunci când Sfântul Apostol Toma cere aceste dovezi condiționând credința sa, el dorește de fapt să își întărească această realitate a Învierii, și, de-a lungul istoriei, îi ajută pe toți cei care nu cred în realitatea Învierii lui Hristos, fiind un ajutor pentru fiecare dintre noi. De ce? Pentru că în contextul oricărei morți, poate că ne este greu și nouă să credem realitatea dumnezeiască a acestei Învieri!

Greu îi este omului modern să creadă, și se observă în numărul credincioșilor care sunt în scădere. Ce cuvânt greu și tulburător a spus Iisus: „Oare când voi veni voi mai găsi credinţă pe pământ?”. Nu neapărat pentru că nu ar fi credincioși, ci pentru faptul că nu au o credință lucrătoare. Civilizația, spunea cineva, este construită pe rațiune și pe dovezi, și nu este rău acest lucru, ci rău este ca să ne limităm doar la ceea ce este rațional sau logic; le cultivăm excesiv și exclusiv. Sfinții Părinți spun faptul că mai avem și alte facultăți în noi pe care trebuie să le cultivăm cu mare atenție și să nu ne limităm doar la ceea ce putem vedea: „Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut!” (cf. Ioan 20, 29).

Un fapt clar și minunat este acela că în urma pogorârii Sfântului Duh, Toma va merge până la capătul lumii să propovăduiască pe Hristos, tocmai în India, pe când ceilalți apostoli vor merge să predice Cuvântul Evangheliei în împrejurimi, nu chiar atât de departe ca și el. Conform cifrelor recente, pe coasta Indiei s-ar afla în jur de două și trei milioane de creștini, iar aceasta se datorează în primul rând Sfântului Toma.

Toma nu este necredincios, ci este la fel de credincios ca toți ceilalți apostoli, și nu numai că este credincios, este și cel mai curajos. Să fim și noi curajoși în credință și în faptă, mărturisind ca și Apostolul de azi: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.