Textul evanghelic care face referire la pilda lucrătorilor celor răi, conform Matei (21, 33-44), și care se citește în cadrul Sfintei Liturghii din Duminica a 13-a după Rusalii, a fost rostit de către Domnul nostru Iisus Hristos cu puțin timp înainte de Săptămâna Pătimirilor și face parte din cele peste o sută de referiri biblice cu privire la vie și la vița de vie. 

Această parabolă este inspirată cu precădere dintr-o realitate a vieții și care ne trimite către o altă realitate, una duhovnicească, pentru faptul că este plină de multe învățături ziditoare de suflet.

În Evanghelia aceasta vedem cu adevărat pe cine trebuie să slujim, pentru că Dumnezeu stabilește condițiile mântuirii, nu noi, beneficiarii. Greșeala cea mare a lucrătorilor a fost aceea că, din servitori, lucrători, au dorit să devină proprietari de sine stătători. Sfântul Apostol Pavel ne spune destul de limpede: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (cf. Evrei 13, 14).

Înțelesul Evangheliei este acesta: Stăpânul este Dumnezeu-Tatăl, Care, în decursul veacurilor a trimis atâția oameni ca poporul lui Israel să se întoarcă înspre El. Hristos a adus iubirea și pacea pe pământ, dar, cu toate acestea, a fost răstignit. Via reprezintă lumea întreagă ce a fost creată de Dumnezeu. Lucrătorii sunt oamenii cărora li se încredințează diverse daruri și responsabilități, iar pe de altă parte lucrătorii cei răi îi simbolizează pe cei care Îl resping sau Îl alungă pe Dumnezeu. Slujitorii trimiși sunt prorocii Vechiului Testament și oamenii aleși pe care Dumnezeu i-a trimis de-a lungul timpului în lume. Fiul Stăpânului este Iisus Hristos pe Care lucrătorii cei răi l-au scos afară din cetate și L-au răstignit pe Cruce. Ziua simbolizează timpul vieții pe care trebuie să îl sfințim, iar plata reprezintă sfârșitul vieții omului.

Viața noastră este ogorul, iar noi suntem lucrători, nu suntem stăpâni. Nimeni nu este stăpân pe viața lui, nici măcar o secundă. Trebuie să fim conștienți de faptul că suntem slugile Stăpânului. Dacă Stăpânul ne-a așezat în via Lui, atunci noi suntem simpli lucrători, adică beneficiari, iar adevăratul proprietar este Dumnezeu. De altfel, efectul muncii noastre trebuie să fie mântuirea sufletului și sălășluirea noastră în Împărăția lui Dumnezeu.

La momentul hotărât de Dumnezeu, dacă nu ne vom respecta „statutul” pe pământ, vom primi pedeapsa pentru nesupunere și neascultare pentru că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la noi și se va da celor care se vor îngriji de roadele ei.

Recompensa lui Dumnezeu la Judecata finală nu va ține cont de durata muncii noastre în vie și nu va conta sub nicio formă, pontajul, adică timpul nostru dedicat lucrului. Ceea ce va conta cu adevărat este ceea ce am devenit noi prin munca și truda depusă în ogorul mântuirii.

Așadar, Hristos ne cheamă să nu fim asemenea lucrătorilor care au vrut să-L scoată pe Stăpânul din propria Lui vie, ci asemenea celor care spun prin viața lor: „Eu ce fel de lucrător sunt în via lui Dumnezeu?”.