Motto:

Sunt două decenii din ziua în care spre tainicul vechi cimitir

Sobor de măicuțe din lavra Varatec urmau un frumos coviltir.

În dangăt de clopot și-n ploaie de lacrimi duceau să pună-n mormânt

Pe vrednica Maică, Nazaria Niță, Stareță unsă de Duhul cel Sfânt.

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Sunt 20 de ani de când Maica Stavroforă Nazaria Niţă, fostă Stareță a Mănăstirii Văratec, nu mai este fizic în soborul de maici al acestei chinovii. Raportat la viața unei personalități ecleziastice, așa cum a fost percepută această distinsă, dar smerită călugăriță, ne punem fireasca întrebare: Ce mai reprezintă după 20 de ani Maica Nazaria pentru cei ce au avut șansa să o fi cunoscut sau să-i fi stat în preajmă uneori? În aceste două decenii de când paradigmatica stareță se odihnește în Poiana tăcerii de pe una dintre colinele care străjuiesc, ca un zid de cetate, satul de măicuțe afierosite Maicii Domnului, este evident faptul că toate maicile, fie că au fost contemporane cu inegalabila stareță, fie că nu au fost, în unanimitate, pomenesc cu vădită evlavie și respect de Cuvioșia sa.

O vorbă veche spune că „Morții nu mor când sunt puși în morminte, ci atunci când cad în uitare”. Maica Stavroforă Nazaria Niță, de douăzeci de ani, nu numai că nu a fost uitată, ci este o prezență vie în gândul fiecărei monahii din această mănăstire și nu numai, devenind între timp un simbol al vieții călugărești, al monahismului românesc și un model autentic de călugăriță misionară, trimisă de Dumnezeu în vremuri de restriște și prigoană a Bisericii drept-măritoare, din vremea comunismului ateu.

Când Maica Iosefina Giosanu, actuala stareță a Mănăstirii Văratec, mi-a reamintit că se împlinesc 20 de ani de când vrednica și neuitata sa mamă duhovnicească s-a născut în cer (ziua de 28 octombrie a Indictionului 2001), am resimţit fiorul rece al sentimentului despărţirii de cineva iubit şi preţuit pentru calităţile sale excepţionale.

Așadar, la acest popas comemorativ, preaiubita mea soră, Maica Iosefina, m-a rugat să încropesc câteva cuvinte de evocare a acelui trist eveniment, care s-a consumat acum 20 de ani, la care am participat și am ținut un scurt panegiric. Am acceptat cu bunăvoință să răspund solicitării, dar mi-am dat seama că nu mai pot adăuga nimic în plus la ceea am spus atunci, cred că din inspirație divină. De aceea, voi relua câteva pasaje din cuvântul pe care l-am ținut în data de 30 octombrie 2001, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, m-a desemnat ca, alături de Preasfințitul de pioasă amintire Gherasim Putneanul, să slujesc la înmormântarea răposatei. Iată ce spuneam acum 20 de ani:

„Îndurerată, obște și întristată familie,

Personal, am cunoscut-o pe Maica Nazaria din anul 1969, când am venit la una dintre rudele mele din această mănăstire. Nu împlinisem 15 ani, dar eram hotărât să intru în viaţa monahală. Ca să mă încurajeze, Maica Stareță a îngăduit ca una dintre ucenicele ei, Maica Hrisantia, să mă însoţească pe potecile solitare ale munţilor din jur către Mănăstirea Sihăstria, unde am şi rămas. De atunci m-am ataşat de această paradigmatică Stareţă, purtându-i permanent un respect deosebit.”      

Preacuvioase maici,

Iată ce spuneam Maicii Iosefna, acum 20 de ani – pe care parcă o văd și acum, stătea nemișcată, cu ochii în lacrimi, lângă catafalcul mamei sale spirituale, Maica Nazaria:

„Tu, sora mea, acum aproape 25 de ani, deşi un copil plăpând, abia plecată de sub aripa oblăduitoare a mamei tale trupeşti, ai intrat în obştea acestei mănăstiri, iar ca ascultare ai primit îngrijirea episcopului Partenie al Romanului, de pioasă amintire. Văzând stareţa de atunci, Maica Nazaria, devotamentul tău pentru cei suferinzi, te-a luat ca ucenică apropiată şi ai slujit-o cu credinţă. Anii au trecut unul după altul, pregătindu-te asiduu la școala duhovnicească a acestei inegalabile mame spirituale. Ai devenit pentru dânsa bucuria vieţii. Sufletele voastre comunicau în aşa măsură încât, în ultimul timp, între voi, orice vorbă era de prisos. Erai inundată de fiinţa ei. Observam cu toţii că participai la taina persoanei ei, iar ea participa la taina persoanei tale (fără să vă confundaţi, bineînţeles), încât tu deveniseși pentru ea raţiunea existenţei sale. Aceasta s-a văzut mai ales pe parcursul îndelungaţilor ei ani de suferinţă.

Dar Dumnezeu a pregătit pentru ea „marea înserare”, adică despărţirea voastră pentru o anumită perioadă, iar aceasta a făcut-o în chip minunat. De trei zile, veghezi la căpătâiul celeia ce te-a învăţat ascultarea şi iubirea de Hristos în viaţa mănăstirească, fără să închizi vreun ochi. Dar, în a treia noapte, la straja a treia, în tăcere, la lumina lină a candelei, un înger a trecut prin camera voastră. Ţie ţi-a dat un somn odihnitor, iar măicuţei tale i-a luat sufletul din trupul ostenit și topit de o boală necruțătoare. La un moment dat, te-ai deşteptat ca dintr-un somn greu, dar ea era plecată. Orice încercare de a o redeştepta a fost zadarnică. Ai strigat ca şi Iisus pe cruce, ca pentru ea, „Săvârşitu-s-a!”, apoi, te-ai agitat, te-ai tulburat, ai plâns, dar te-ai resemnat într-un târziu pentru că ai înțeles că aşa a fost rânduiala lui Dumnezeu pentru voi.

Acum ce-ţi pot spune? Doar atât: Lasă pe măicuţa ta să se odihnească în pace, nu o mai deranja! Consideră că s-a dus într-o cameră alăturată şi a închis uşa după dânsa, pentru a se odihni după osteneala acestei vieţi. Păstrează-i vie amintirea, roagă-te pentru ea şi fii demnă cum a fost şi ea! Iubeşte-o ca şi mai înainte, dar cu o iubire aparte, duhovnicească, căci numai o astfel de iubire ignoră prezenţa ei fizică printre voi. Nu te mai îngriji de sănătatea ei, ci doar de a ta şi de a celor care au mai rămas. Roagă-te pentru ea, pentru că prin aceasta vei adăuga dragostea ta la dragostea lui Dumnezeu pentru dânsa. Consideră că ţărâna care o va acoperi curând nu va fi decât plapuma cu care acopereai trupul ei pe patul de suferinţă. Fii încredinţată că sufletul ei este în mâna lui Dumnezeu, căci numai El ştie să pună capăt oricărui lucru frumos”.

Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!

Veşnica ei pomenire!

Maică stareță și preacinstit sobor,

Pentru că viața Maicii Nazaria s-a încheiat în timpul istorie acum 20 de ani, e de prisos să mai adăugăm ceva la a ceastă evocare pornită din suflet. Doar un sfat îți mai dau: ține bătătorită cărarea pe care o parcurgi aproape zilnic la mormântul ei, până când Preamilostivul Dumnezeu va rândui să pleci și Sfinția Ta din viața acesta. Că vor mai fi până atunci 50 de ani sau 100, nu importă, dar, ținându-i vie amintirea, ea, la rându-i, se roagă la Dumnezeu să-ți pregătească și ție un colților de Rai vecin cu al ei, pentru a conviețui în vecii vecilor, slăvind pe Tatăl pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită. Amin