În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea. Şi chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? Şi ajungând la El, bărbaţii au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? Şi în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: „Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta”. Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el. (Luca 7, 17-30) (Joi în săptămâna a 20-a după Rusalii)

Faima deosebită pe care a căpătat-o Domnul Iisus, despre care se vorbește la începutul acestei pericope evanghelice, a avut drept cauză învierea din morți a fiului unei văduve din Nain. Prin acest eveniment nemaiîntâlnit se poate desluși lesne că El nu este un simplu proroc, propovăduind cam aceeași învățătură ca și Ioan Botezătorul, ci mult mai mult. Evanghelistul notează că însuși Sfântul Ioan a auzit de minunea nemaiîntâlnită și, curios, deși văzuse pe Duhul Sfânt coborându-se peste Iisus ca un porumbel la Iordan, pare că nu e încă încredințat cu cine are de-a face, așa încât cere lămuriri. Noi, cei de azi, am crede că Ioan înțelesese deja la Botez că a turnat apă pe creștetul lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Dar el are nevoie de încă o mărturie despre persoana lui Iisus și trimite câțiva ucenici ai săi la Domnul ca să Îl întrebe: „Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?”.

De fapt, neîncrederea lui Ioan nu e atât de gravă precum ne-am închipui. Sfântul Botezător îi trimite pe ucenici nu pentru Sine, ci mai degrabă pentru propria lor edificare, ca astfel ei să-L cunoască direct pe Iisus și să se convingă de cine este. Marele proroc știa că e timpul ca el să se micșoreze și ca Domnul să crească (Ioan 3, 30). Probabil a cântărit modul în care ucenicii săi ar trebui să își găsească un nou învățător, după ce el va fi prins de Irod și, mai pe urmă, ucis. Așa s-ar putea explica aparenta necredință a lui Ioan. În orice caz, Evanghelistul notează că ucenicii, venind la Iisus, L-au găsit pe Acesta săvârșind tot felul de vindecări. Hristos e înfățișat ca Marele Doctor aflat într-un spital cu pacienți suferind de cele mai diverse afecțiuni. Ucenicii Îi adresează întrebarea dacă El e Mesia, Cel ce va să vină sau trebuie să aștepte pe altul. Cu ceva timp înainte, însuși Ioan era întrebat de alții dacă nu cumva e Mesia sau prorocul cel așteptat, iar el a spus clar că nu (Ioan 1, 19-22). În cazul de față, Hristos răspunde afirmativ, însă nu printr-un simplu „da”, ci arătând practic ce anume face Mesia. „Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte”. Așadar, nu spune pe șleau că e Unsul lui Dumnezeu, dar parafrazează o profeție din cartea lui Isaia (28, 18-19) despre vremurile cele din urmă, când va începe domnia lui Mesia.

Curând, după aceea, trimișii lui Ioan au plecat de unde veniseră. Nu au rămas automat la Iisus, deși ar fi trebuit să știe că nu poate fi nimic pe lume mai bun decât să fii ucenicul Celui mai mare dintre învățători. Se vor întoarce însă, după cum se știe, după ce Ioan Botezătorul este ucis la porunca lui Irod.

Imediat după plecarea ucenicilor Botezătorului, Iisus face o a doua mărturisire înaintea celor rămași, explicându-le cine este Ioan. Altădată austerul profet a refuzat să se autodefinească. Doar a mărturisit că nu e nici Mesia, nici Ilie, nici „prorocul”, ci că este unul care e nevrednic să dezlege cureaua încălțămintei lui Mesia. Dar aici, Hristos îl plasează în rândul profeților. În primul rând, afirmă că Ioan nu e „trestie clătinată de vânt”, adică nu e unul care își schimbă părerile după cum sunt vremurile și în niciun caz un adept al partidei zeloților care căutau eliberarea de romani pe calea armelor. Tot așa, Ioan nu e un „om îmbrăcat în haine moi”, adică un om comod, care își caută propriul confort, cum nu e nici esenian sau pustnic de la Qumran. Aceștia din urmă se separaseră de Ierusalim din considerente religioase și aveau rar contact cu alți oamenii, printre care și cu slujitorii regelui. Deci Ioan e definit ca unul care e mai mult decât un proroc vestit de Maleahi (3, 1). Este prorocul „dinaintea feței Domnului”, cel din urmă vestitor al lui Mesia. Iisus spune despre Ioan că e „cel mai mare dintre cei născuți din femeie”, adică e cel mai de seamă om, prin sfințenia vieții lui. Dar, totodată, e „cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu”. Aceasta pentru că la vremea rostirii acestor cuvinte, oamenii încă nu se mântuiseră prin jertfa lui Hristos. Ioan este cel mai mic din Împărăție, dar prin moartea sa martirică avea să se boteze cu „botezul sângelui”, prevestind botezul creștin. Faptul că el e cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este o afirmație cu caracter temporar. Totuși el, cel mai mic fiind, se află deja în Împărăție, nu în afara ei. Iar aceasta pentru că prin cuvintele și faptele sale se plasează în interiorul prorociilor despre mila lui Dumnezeu.

Mărturiile date de Hristos, despre El însuși și despre Ioan, sunt fără tăgadă. Adică nimeni nu le pune la îndoială. Cuvintele Lui sunt pline de putere și credibile prin faptul că nu sunt „vorbe în vânt”, ci bazate pe fapte. Tot poporul, ba până și vameșii s-au bucurat auzind aceste mărturii. Prin contrast, fariseii și învățătorii de lege, care nu au acceptat botezul pocăinței de la Ioan, notează Evanghelistul, au încălcat voia lui Dumnezeu. Așa aflăm că Dumnezeu „a binevoit” în Fiul Său iubit, la Iordan, dar și în marele proroc Ioan, prin care s-a pus cea din urmă piatră la edificiul întemeiat prin venirea lui Mesia.