Milă, creație omenească și democrație

Reflecții

Milă, creație omenească și democrație

    • Judecata de Apoi - reprezentare iconografică
      Milă, creație omenească și democrație / Foto: Magda Buftea

      Milă, creație omenească și democrație / Foto: Magda Buftea

Dacă ești creștin, sfințenia se caută ieșind din tiparele reale ale instituției, dacă ești filosof n-ai cum să cauți înțelepciunea și să oferi perspective noi limitându-te la fișa postului și la practicile comunității din care faci parte, nici știința nu funcționează altfel, iar de arte nu mai vorbim.

Când Hristos ne-a învāțat Tatāl nostru, ne-a învāțat cā și El, ca om, se ruga Tatālui pentru iertare, deși era fārā de pācat. Prin dragoste, persoana lui Hristos acceptă mila fără a fi mai puțin atotputernic. Mila e lucrare din perihorezā, din viața Sfintei Treimi, nu ține de pācat. Mila e grijă și co-responsabilitate, mila trece dincolo de autoritate și supunere fără să le întrerupă pe niciuna. Mila nu e a celor slabi și pentru cei slabi, ci e a celor puternici pentru cei puternici.

Noi am înmulțit rugāciunea simplā „Tatăl nostru” prin creația noastră, știind cā Dumnezeu are milā fațā de creația Sa și implicit față de noi. Noi am creat instituții ca să avem case pe Tabor și să aducem Raiul mai aproape de pământ. Dacă avem și milă adevărată, ne vom putea atinge scopurile, dacă o reducem la psihologic, la compasiune și empatie față de cel mai puțin puternic, chiar deznădăjduit, le vom rata. Oamenii au nevoie de mila care îi ridică și îi face puternici. Dar această milă trece prin Cruce și îți cere să faci și tu la fel. Instituțiile nu se lasă crucificate niciodată, ele nu știu ce este sacrificiul, numai persoanele știu.

Nimeni care urmează cu adevărat misiunea unor instituții, în care se reglementează să urmăm valorile perene ale omenirii, nu va putea să le urmeze rămânând în cadrul instituțional. Cauza vine din faptul că e imposibil de formalizat traseul de parcurs către asemenea valori, ceea ce face ca nivelurile inferioare celui strategic și chiar orice decizie strategică efectivă să limiteze posibilitățile infinite de punere în practică a misiunii detectabile numai de persoane ca atare. Instituțiile pot prescrie sacrificiul, dar nu îi pot cunoaște detaliile posibilității niciodată. Instituțiile pot judeca, dar nu pot avea dreapta judecată vreodată. Toate acestea țin de cunoașterea tainelor sufletului pe care le știu numai persoana și Dumnezeu.

Dacă ești creștin, sfințenia se caută ieșind din tiparele reale ale instituției, dacă ești filosof n-ai cum să cauți înțelepciunea și să oferi perspective noi limitându-te la fișa postului și la practicile comunității din care faci parte, nici știința nu funcționează altfel, iar de arte nu mai vorbim. Ca să fii om de stat n-ai cum decât în răspăr cu situația instituțiilor statului.

Mecanismul prin care instituțiile continuă să existe la scară istorică de timp este generozitatea celor care le iau în serios misiunea, care le oferă mereu mai mult decât primesc și înțelegerea omenească față de cei care au intrat în joc, dar s-au oprit în diferite atitudini de compromis din varii considerente, de la accidente de parcurs personale la neputința personală la oportunism. În spatele acestui fel de generoriztate stă mila omenească după chipul celei dumnezeiești.

Să fim milostivi cu instituțiile noastre. Utilitatea continuității instituțiilor este că oferă niște repere inevitabil sumare unor viitoare persoane care se vor duce mereu spre ce este important fără că traseul să fie asigurat sau confortabil, ci mereu de natură mai mult sau mai puțin sacrificială.

Asemenea milā ca cea a Tatălui față de Fiu sā avem și noi fațā de creațiile noastre, spirituale, instituționale și general-culturale, făcute cu har perceput direct, sau susținute haric fārā sā o simțim și pārut-autonome, iertându-ne în mica noastrā perihorezā a iubirii aproapelui lāsatā dupā chipul celei mari. Mila face posibilă unitatea păstrând diferența, mila poate fi și față de mila psihologică și toate consecințele ei mult lăudate, susținându-le cu puterea primită, înțelegându-le în felul lor de a fi și oferindu-le roadele de care au nevoie: fapte și blândețe.

Când societatea e despre persoane și mila e a celor puternici față de cei puternici și fără nicun fel de laudă, atunci ea poate fi democratică. „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos” (Corinteni 2 12, 9).

Democrația e pentru putere, milă și creație atât cât sunt ele cu putință în lumea aceasta.

Citește despre: