Milostenia este o datorie pentru oameni. Nu avem nimic al nostru, și nu trebuie să folosim ceea ce avem după bunul plac, ci să punem din cele ce avem și acolo unde lipsește, adică la oamenii sărmani. Dacă milostenia este o datorie, atunci trebuie permanent să ne gândim la acest lucru, pentru că fiecare zi poate să fie ultima, și să nu fim osândiți la judecată pentru ceea ce am fi putut face și nu am făcut.

Unii spun că nu îi găsesc pe adevărații săraci pentru că sunt mulți care și-au făcut un obcei sau o meserie din cerșit, însă și acelora care și-au făcut un obicei din cerșit le putem da doi gologani, iar săracii adevărați sunt cei cu copii mai mulți, cei care sunt bolnavi și nu pot să-și întrețină familia, dar și cei cărora li s-a întâmplat vreo nenorocire. Alții nu știu cum să procedeze pentru ca banii să nu ia o altă întrebuințare, cum ar fi, de exemplu, tutunul sau alcoolul, însă pe cât putem, să cumpărăm cele necesare celor lipsiți, iar dacă sunt situații pe care nu le putem verifica, atunci să dăm ceva mai puțin, însă oricum milostenia noastră nu se pierde, pentru că la judecată se va cântări mila, pe care noi am avut-o, indiferent de cum au fost folosiți banii.

(Părintele Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 213-214)