Din Evanghelia de astăzi înţelegem că milostivirea, ca stare a sufletului, şi milostenia ca faptă a milostivirii, devin cale a mântuirii şi a vieţii veşnice. De ce este atât de importantă milostivirea în sufletul omului? Pentru că este începutul asemănării omului cu Dumnezeu cel milostiv şi numai cine este milostiv intră în Împărăţia iubirii milostive şi smerite a Preasfintei Treimi.

Constatăm că nu este suficient să ne rugăm mult. Nu este suficient să fim corecţi, să împlinim formal poruncile, ci este necesară şi o transformare sufletească interioară care ne face mai umani, mai miloşi, cum se zice în popor.

Trebuie să fim mai aplecaţi spre suferinţele şi lipsurile celor din jur. Tocmai de aceea, Biserica a rânduit ca această Evanghelie să fie citită acum, în Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului.

Când Mântuitorul constată cât de greu intră cel cu averi în Împărăţia Cerurilor, subliniază că mai uşor este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât ca un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să spună că este dificil pentru cel care şi-a făcut din averile materiale un idol, să poată să devină milostiv, să se apropie de Dumnezeu cel Milostiv.

Cum adunăm noi comoară în Cer folosind averile materiale? Când se face milostenie din lucruri materiale aceste lucruri materiale se transferă la Ceruri sub formă de lumină în suflet. Omul bun are faţa luminoasă şi sufletul luminos.

Această lumină a milosteniei este comoara pe care omul o ia cu el în Ceruri după dezlipirea totală de lumea materială. Dumnezeu, când judecă pe oameni, îi judecă într-o clipită după lumina din sufletul lor care este nemuritor: lumina adunată din Sfintele Scripturi, rugăciune, sfintele taine, precum şi din faptele iubirii milostive. Aceasta este comoara pe care nu o fură nimeni.

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostită în data de 27 noiembrie - Duminica a 30-a după Rusalii)

Sursa: basilica.ro