Pe 10 octombrie 1873, la mănăstirea athonită s-a făcut o priveghere de toată noaptea în cinstea celor 26 de Mucenici. Era lună nouă. La miezul nopţii, în timp ce călugării psalmodiau şi citeau vieţile sfinţilor mucenici în biserică, dintr-o dată s-a auzit un zgomot puternic şi peste biserica a apărut un stâlp de lumină ce se întindea de la pământ până la cer.

Era atât de strălucitor, încât şi lucrurile aflate la distanţă putea fi văzute ca şi cum ar fi fost amiază. Aceasta manifestare minunată a durat aproximativ un sfert de oră şi apoi a dispărut.