După tradiţie, mănăstirea a fost în­temeiată în secolul al X-lea în vremea împăratului Leon al VI-lea cel înţelept (886-912). Tradiţia este confirmată de primul tipicon al Sfântului Munte (970), unde apare şi semnătura stareţului Mănăstirii Zografu.

Cei trei ctitori

Se spune că a fost ctitorită de trei fraţi: Moise, Aaron şi Ioan, călugări veniţi din Ohrida, pe atunci capitala statului bulgar. Deoarece fiecare dintre ei dorea să închine mănăstirea unui Sfânt diferit (Maicii Domnului, Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe), au hotărât să închidă în biserică o scândură nepictată şi să se roage toată noaptea ca Domnul să facă voia Sa. A doua zi dimineaţa au aflat zugrăvit pe scândură chipul Sfântului Gheorghe. De atunci mănăstirea s-a numit Zografu, iar hramul a rămas Sfântul Gheorghe.

Perioade de încercări

În secolul al XIII-lea mănăstirea era locuită de monahi bulgari. La 10 octombrie 1276 egu­menul, 21 de monahi şi 4 mireni s-au împotrivit cugetătorilor de cele latineşti, care doreau uni­rea cu biserica papală după Sinodul de la Lyon (1274), şi au primit moarte mucenicească, fiind arşi în turnul în care s-au retras.

Mănăstirea a suferit pagube şi din pricina ja­furilor piraţilor catalani. Ea şi-a revenit datorită daniilor împăraţilor Paleologi, Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea. A ur­mat o perioadă scurtă de înflorire, după care mănăstirea aproape s-a pustiit.

Contribuţii româneşti

Începutul secolul al XV-lea a marcat începutul ajutorului din partea domnitorilor Țărilor Române. În 1429 voievodul Alexandru cel Bun îi dăruia mănăstirii Zografu o serie de moşii în Basarabia de astăzi. Mai târziu, la 9 februarie 1433, Alexandru Aldea îi dăruia un ajutor anual de 3000 de aspri.

Însă cel mai de seamă ctitor român la Zografu rămâne Sfântul Ştefan cel Mare, care o numea „mănăstirea sa din Sfântul Munte”. El practic a refăcut complet mănăstirea şi a pictat biserica mare, construind şi arsanaua întărită cu turn de apărare, însă nimic din vechea mănăstire nu a rămas până la noi.

Petru Rareş, Alexandru şi Ruxandra Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Neagoe Basarab, Radu cel Mare , Vintilă Vodă, Aron Vodă, Miron Barnovski, Vasile Lupu şi Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie Cantemir, sunt înscrişi în pomelnicul ctitorilor mănăstirii.

Înflorire şi înnoire

Secolul al XIX-a a marcat o perioadă de reînnoiri şi de înflorire pentru mănăstire, care a atins apogeul în a doua jumătate a secolului, când Zografu era mai bogată decât multe alte mănăstiri athonite. În anul 1850 a fost introdusă viaţa chinovială în mănăstire prin sigiliul Patriarhu­lui Antim al IV-lea.

Sfinţi şi cuvioşi nevoitori în mănăstirea Zografu

În afară de Cuvioşii Mucenici, de Cuviosul Cosma, care a pustnicit într-o peşteră de lângă mănăstire, aici a trăit pentru o vreme Sfântul Pimen Zografitul (†1620) şi Sfântul Noul Muce­nic Luca Mitilineanul (†1802). Tot aici, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost stareţ părintele Dometie Trihenea, singurul stareţ român al unei mănăstiri athonite.

Mănăstirea astăzi

Obştea Mănăstirii Zografu condusă de egumenul Ambrozie cuprinde 30 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

Mănăstirea are opt katisme şi două chilii. De partea cealaltă a văii, în vârful colinei, se află Katisma Sfântului Gheorghe cu bi­serica ei albă. Pe teritoriul mănăstirii se află vechiul monidrion Xirocastru, care în 1046 deţinea locul al douăzeci şi treilea în ierarhia mănăstirilor.

Date de contact:

Adresă: Zografou Monastery 630 86 Karyes, Mt. Athos, Greece

Telefon: +30 23770 23247

Fax: +30 23770 23247

E-mail: zografergo@gmail.com

Website: www.sveta-gora-zograph.com

(Foto) Procesiunea cu Icoana Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu