În Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Grecia, o maică s-a îmbolnăvit foarte grav. Avea doar douăzeci și patru de ani și se numea Veronica. La început avea dureri de cap, apoi a început să o doară mâna dreaptă. Maicile au dus-o la un spital din Atena, unde a stat patru luni și jumătate și, cu toate străduințele medicilor, nu s-a văzut nicio îmbunătățire. A fost adusă din nou la mănăstire, dar situația se înrăutățea pe zi ce trecea. A fost dusă din nou la spital, dar după o perioadă, medicii au spus că nu mai au ce-i face, deoarece nu mai are mult de trăit și, dacă vor, maicile pot să o ia la mănăstire.

Îi paralizaseră picioarele, o mână, iar capul nu mai putea să și-l ridice. Permanent avea crize, iar temperatura nu scădea sub 39°. Doctorii au zis că măduva picioarelor se topise, transformându-se într-un lichid. Maica stareță, împreună cu toate maicile, știind că nu mai are mult de trăit, s-au hotărât să o tundă în schima mare. Dar iată ce ne-a povestit chiar maica Veronica:

„Era în Duminica Ortodoxiei, aveam o criză și dureri mari, când am văzut-o pe fosta stareță a noastră, care adormise întru Domnul. A venit la mine, m-a luat în brațe și m-a dus într-o biserică a Maicii Domnului din Patras. În biserică era o Doamnă preaslăvită. Stareța m-a lăsat într-un colț și s-a dus la acea Doamnă pentru a vorbi cu Ea. Am auzit și eu discuția lor. Stareța a întrebat-o:

– Doamna mea, ce se va întâmpla cu acest copil și ce va fi cu crizele?

– Nu fi supărată, nu va mai avea crize.

– Vai, ce bucurie!, a zis stareța.

– Dar febra și durerile de care suferă așa tare, ce va fi cu ele?

– Să facă puțină răbdare; nu vezi cât se întristează maicile pentru dânsa? Ia gândește-te: dacă o vom lua, cât se vor mâhni. Nu fi tristă, nu va păți nimic.

Și zicând acestea, a plecat fără să o mai văd. Apoi, fosta stareță s-a întors spre mine și mi-a zis: „Copilul meu, să-i spui stareței să facă cât mai repede ceea ce s-a hotărât, deoarece va ajuta mult. Ai grijă să nu uiți ce ți-am spus”. Era vorba despre tunderea în schima cea mare, dar eu nu știam, deoarece în ultimele zile nu mai recunoșteam pe nimeni. Durerile au continuat, iar doctorii au zis maicilor că duminică voi muri.

Sâmbătă am avut dureri foarte mari, iar pe la patru după-amiază am rugat-o pe maica Euniki să-mi facă o injecție calmantă și, în curând, am adormit. Nu după mult timp, am auzit o bătaie în ușă, dar nu am răspuns. M-am gândit în sinea mea: Oare maica Euniki nu le-a spus că sunt obosită și vreau să mă odihnesc? Oare cine să fie?,m-am întrebat.

Deodată se deschide ușa și văd intrând o Doamnă preaslăvită, un episcop și un bărbat înalt, care era îmbrăcat cu o manta (astăzi nu se mai obișnuiește să se poarte așa ceva). Doamna, văzându-mi privirea mirată,mi-a zis:

– Cred că te întrebi cine suntem și de unde venim la ora aceasta. Eu sunt de la Mănăstirea Malevi și de acolo vin, iar Preasfințitul este Sfântul Nectarie din Eghina, iar el este ucenicul cel iubit al Domnului nostru și locuiește aici, este ocrotitorul vostru.

Între timp s-a apropiat de mine și mi-a zis:

– Eu am venit și duminică. Aveam de gând să vin peste câteva zile ca să te ajut, dar știind că mâine vei lua schima mare, m-am gândit să vin astăzi și să te ajut să te ridici, ca să-ți poți începe rânduiala și să te pregătești.

– Eu, Doamna mea, nu pot să stau pe picioarele mele, nu pot să mă mișc. Vin câte două-trei maici și nu pot să mă facă bine. Dar Dumneavoastră cum o să mă ajutați? Cum pot să-mi fac rânduiala mea, dacă mă doare așa de tare?

– Copilul meu, de multe ori când copilul are o durere, un necaz, inima mamei doare și mai mult. Pe mine m-au strigat atâția copii pentru tine și inima Mea m-a durut. Chiar dacă Dumnezeu avea în planul Lui să te lase mulți ani la pat, Eu m-am rugat Stăpânului Hristos să vin să te vindec astăzi, pentru că inima Mea nu mai suporta. Oare nu crezi în puterea lui Dumnezeu?

– Cred, i-am zis eu.

– Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu, mi-a răspuns Ea.

În chilie aveam un dulăpior și pe el aveam diferite iconițe. Ducându-se, Doamna a luat o iconiță și venind lângă mine, a zis:

– Uite! Ia această iconiță ca să înțelegi cine sunt! Era a Maicii Domnului de la Malevi.

În continuare mi-a zis:

– Veronico, acum ai să-mi aprinzi candela?

Asta mi-a zis-o pentru că atunci când eram în spital am văzut în somn că mă aflam pe un loc înalt și necunoscut. Era o bisericuță a Maicii Domnului. Am vrut să merg să aprind candela în biserică, dar nu am putut, și atunci am zis: ”Preasfânta mea, dacă nu mă faci bine, nu-ți voi mai aprinde candela”. Pentru aceasta mi-a zis cele de mai sus. Atunci eu, ca și cum mi-aș fi revenit, am strigat:

– Preasfânta mea, Tu ești?

Zicând aceasta, s-a întors zâmbind și apoi a dispărut. În momentul acela, revenindu-mi, nu-mi dădeam seama dacă am dormit sau nu, dar am văzut în mâinile mele iconița Maicii Domnului de la Malevi. Această iconiță mi-o adusese un arhimandrit pe când eram bolnavă în spital.

După ce mi-am revenit, m-am ridicat în picioare, iar în clipa aceea trecea prin dreptul geamului meu maica Nectaria. Am strigat-o să vină înăuntru. Atunci am sărit în picioare și am îmbrățișat-o, înțelegând că s-a făcut o minune cu mine. Imediat maica Nectaria s-a dus să le vestească și maicilor minunea, dar niciuna nu era de găsit, căci toate erau la Vecernie. În cele din urmă s-a dus în biserică și a strigat: „Maicilor, veniți! S-a făcut o minune cu maica Veronica! Este complet sănătoasă!”.

Când au venit să mă vadă, eu stăteam în ușă, iar ele au început să plângă și se pierdeau de emoție. M-am dus în biserică și am stat la Vecernie, iar când am ieșit, au tras clopotele ca să-i mulțumim Maicii Domnului. Au fost anunțate rudele și toți cunoscuții. Apoi s-a făcut Acatistul Maicii Domnului și alte slujbe de mulțumire. În ziua următoare am fost tunsă în schima mare, primind numele de Magdalena”.

După câteva zile a mers toată obștea de la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, împreună cu maica Magdalena, la Mănăstirea Malevi, ca să îi mulțumească Maicii Domnului pentru minunea făcută.

(Sfântul Nectarie. Minuni în România, ediţie îngrijtă de Ciprian Voicilă, Editura Egumeniţa, 2010 , pp. 271-275)