Această minune se petrece în ținutul Gherghesenilor, dincolo de marea Galileii, în partea estică, și observăm faptul că acest eveniment are loc după potolirea furtunii. Cele trei evanghelii sinoptice prezintă această întâmplare (cf. Matei 8, 28-34; Marcu 5, 1-20; și Luca 8, 26-39), cu mici diferențe narative.

Ca în toate celelalte minuni făcute de Mântuitorul Iisus Hristos, această minune are un caracter pedagogic, pentru că ne învață multe lucruri cu privire la complexitatea vieții și la modul cum ar trebui să ne comportăm în necazurile și bolile noastre. Istoria se repetă din cele mai vechi timpuri pentru că, și astăzi, sunt tot felul de boli – ca și atunci – ce bântuie viețile oamenilor. Viețile noastre sunt „chinuite” de tot felul de necazuri și de suferințe. Așa a fost atunci, așa este și astăzi și așa va fi până la sfârșitul veacurilor.

Din Evanghelia de astăzi aflăm starea omului posedat de demon și care întregește imaginea existenței acestuia: nu mai purta haină pe el, nu mai locuia în casă, ci în morminte, era legat în lanțuri și obezi. Diavolul, întotdeauna asociat cu moartea, l-a trimis pe om în morminte, cu oamenii morți și în singurătate. Observăm ceea ce face diavolul: cum îl controlează, cum pune stăpânire pe el, îi ia demnitatea, îi anulează simțurile și percepțiile. Un om normal și decent, nu poate sta în morminte.

Probabil și acest om cândva a avut și el doi părinți evrei care l-au învățat să citească în Tora, să meargă la sinagogă, l-au învățat versete din Scriptură, l-au învățat să asculte pe rabini, să facă bine și, probabil, în prima lui tinerețe a fost un copil bun, dar nu știm ce s-a întâmplat cu el pe parcurs, pentru că Sfânta Evanghelie nu prezintă felul în care a ajuns el să fie posedat de demoni. Este posibil să fi avut doi părinți îngrijorați pentru el, dar atunci când diavolul pune stăpânire pe om, acesta e este mai tare decât părinții copilului.

Toți suntem ispitiți de diavol, poate că ne influențează și ne tentează, dar el nu este în noi, ci în afara noastră. În cazul de față, diavolul era în interior și omul nu mai avea voința proprie și discernământ. Textul biblic ne spune faptul că, atunci când demonii au ieșit din el, omul a devenit „întreg la minte”. Funcțiile sufletului, sentimentul, rațiunea și voința au fost controlate de cel rău. Cine se lasă influențat de diavol ajunge să fie dominat de acesta.

Hristos, după ce este recunoscut de către diavoli, îl tămăduiește pe cel posedat, alungându-i în turma de porci, îl redă integru societății, zicându-i să spună mai departe tuturor cât bine i-a făcut Dumnezeu!

Observăm că nici măcar porcii în care au intrat diavolii nu au putut suporta lucrarea acestora, ci s-au aruncat în mare și au murit. Porcii, care mănâncă orice și sunt toleranți, nu au suportat pe diavoli. Aceasta a fost o lecție teribilă pentru oamenii de acolo, din ținutul respectiv, care s-au „spăimântat”. De ce să se înspăimânte, când ar fi trebuit să se bucure pentru cel vindecat? Cineva care nu știe să se bucure de o minune a lui Dumnezeu, oare ce este în mintea lui sau a lor, de L-au rugat pe Domnul să plece din ținuturile lor?

Oare nu așa facem și noi, cei de astăzi, atunci când nu dorim să Îl acceptăm pe Dumnezeu în viața noastră? Oare nu ne asemănăm și noi cu oamenii din acele ținuturi de odinioară, fără de Dumnezeu și fără viață o duhovnicească?

Nu există boală sufletească și trupească pe care Dumnezeu să nu o vindece, indiferent de gravitatea acesteia. Trebuie doar să ieșim din starea noastră indiferentă, și El ne va întâmpina cu multă bunătate, milă și bucurie, pentru că suntem cu toții, copiii Lui! Amin!