Lacrimile Sfântului Arhanghel Mihail și minunea vindecării unei fetițe surdo-mute

 

Sora mea citise despre Arhanghelul Mihail din Mantamados și despre minunata sa icoană. Credea în mijlocirea lui și a călătorit din Germania pentru el. Am venit imediat împreună aici, la biserică. Seara, după rugăciunea și paraclisul pe care le-am făcut în fața icoanei Arhanghelului, am urcat în camerele noastre. Nu adormisem, pentru că se făcuse foarte frig și aveam grijă de micuța nepoată să nu se dezvelească, când am auzit pași grei pe scara de lemn a verandei.

Era luni, într-o dimineață de iarnă. În biserica Sfinților Arhangheli se săvârșise Sfânta Liturghie. O tânără doamnă, ținând de mână o fetiță, s-a înfățișat cu multă evlavie să ia anaforă. Sărutând mâna preotului, i-a spus aceluia în taină:

‒ Părinte, aș vrea să vă vorbesc puțin, se poate?

‒ Da. În puțin timp voi fi la birou. Veniți acolo.

Într-adevăr, peste puțin timp în birou intra o doamnă împreună cu soțul ei și copilul lor, însoțiți de un alt cuplu.

‒ Părinte, nu pot să mai țin în mine. Vreau să vorbesc. Cred că nu am făcut bine că nu am vorbit până acum. Însă simt înlăuntrul meu o greutate și vreau să fiu ușurată.

‒ Te ascult, copilul meu. Spune.

‒ Mă numesc Milona Eleni. Eu și soțul meu suntem militari. Pe 8 aprilie a venit din Germania sora mea împreună cu fetița ei, care fusese supusă unei operații pe inimă, în acea țară. Un efect nedorit al acestei intervenții asupra fetiței a fost că ea a rămas surdo-mută. Copilul avea atunci șase ani.

Sora mea citise despre Arhanghelul Mihail din Mantamados și despre minunata sa icoană. Credea în mijlocirea lui și a călătorit din Germania pentru el. Am venit imediat împreună aici, la biserică. Seara, după rugăciunea și paraclisul pe care le-am făcut în fața icoanei Arhanghelului, am urcat în camerele noastre.

Am rămas în cameră împreună cu nepoțica mea, Evghenula. Nu adormisem, pentru că se făcuse foarte frig și aveam grijă de micuța nepoată să nu se dezvelească, când am auzit pași grei pe scara de lemn a verandei. M-am temut, deoarece camera noastră era prima, numărul 1, exact lângă scară, o cameră cu 2 paturi. M-am ghemuit în păturile mele și așteptam... Pașii continuau să se audă, s-au oprit pentru puțin timp și după aceea s-au îndreptat spre camera noastră. M-am acoperit mai mult în pături și am lăsat în afara acestora doar ochii mei, pentru a vedea ușa.

Zăvorul ușii s-a mișcat și aceasta s-a deschis larg. Un tânăr, înalt, foarte frumos, îmbrăcat foarte bine, ce iradia în jurul lui o lumină puternică, a intrat în cameră.

A stat destul timp aplecat deasupra copilului. Camera se încălzise ca și cum ar fi fost vară și toate obiectele din cameră se vedeau erau ca și cum ai vedea un vis minunat. Cât timp a rămas tânărul acela nu pot să vă zic, parcă timpul nu curgea, ci s-a oprit.

Toată noaptea nu am dormit, ci m-am rugat. Nici nu îndrăzneam să ies și să merg în camera alăturată, la sora mea. Dimineața, Evghenula s-a trezit bucuroasă și bine dispusă. Sora mea, împreună cu toți cei din grupul ei, alături de fetița ei, au postit pentru a se putea împărtăși.

Am coborât în biserică și am participat la Sfânta Liturghie. La sfârșit, s-a împărtășit și nepoata mea, alături de ceilalți credincioși. Apoi, sfinția voastră ați încheiat slujba, închizând Sfintele Uși, când noi am mers înspre icoana Arhanghelului pentru a primi binecuvântarea lui și pentru a ne lua rămas bun. Atunci, o, Dumnezeul meu, ce mi-a fost dat să văd! Fața Arhanghelului Mihail a luat forma, culoarea și vioiciunea unei fețe de om cu totul viu! În timp ce o duceam pe Evghenula să sărute icoana, din marii și expresivii ochi ai Sfântului Arhanghel au curs lacrimi! Am scos repede puțină vată din geanta mea și le-am șters. Mai apoi am strecurat vata în gura nepoțelei mele. Nu am avut timp să stăm, deoarece trebuia să plecăm. Pe drum, Evghenula a început să audă și în puțin timp a început să strige tare:

‒ Maaaamaaaa!

Înțelegeți ce bucurie, ce surpriză și ce emoție ne-a cuprins! Am plâns, ne-am îmbrățișat și ne-am făcut semnul Sfintei Cruci. Evghenia noastră auzea și vorbea!

Când sora mea a ajuns în Germania, și-a dus fetița la spitalul unde făcuse operația atunci când era mai mică și unde rămăsese fără auz și fără glas. Acolo, medicul cardiolog grec Aramos a dus-o la consiliul chirurgilor, a arătat-o doctorilor și a subliniat:

‒ Această întâmplare minunată este o mărturie evidentă a puterii credinței noastre ortodoxe.

De atunci, fetița a început să se comporte și să trăiască normal, să audă și să vorbească. Acum este în vârstă de 12 ani și paradoxal este faptul că are și mari reușite la muzică. Se numește Evghenia Varuti și locuiește în Düsseldorf, Germania.

(Istoric poetic al bisericii și minuni ale Arhanghelilor din Mantamados, volumul IV, p. 116)

De la același autor

Ultimele din categorie