S-a făcut odată lui întrebare, de la oarecari care intraseră la dân­sul, despre petrecerea sufletului şi despre ce loc va fi sufletului după ieşirea de aici; iar în noaptea următoare l-a chemat pe dânsul duhul de sus, zicând: „Antonie, sculându-te, ieşi şi vezi!”. Şi ieşind – că ştia de cine trebu­ie să asculte – şi privind, a văzut pe oarecine lung, urât şi înfricoşător, stând şi ajungând până la nori, şi pe oarecari suindu-se de ca şi cum zburau, iar acela îşi întindea mâinile, iar unii erau opriţi de dânsul, iar alţii, zburând mai presus şi trecând, fără grijă petreceau de aici.

Spre unii ca aceia acel urât scrâşnea din dinţi, iar spre cei ce cădeau se bucura, şi în­dată s-a făcut glas către Antonie: „Înţelege ce vezi!”. Şi îndată, deschizându-se lui cuge­tul, a înţeles cum că este trecerea sufletelor, iar acel lung care stătea este Diavolul ce pizmuieşte credincioşilor, care pe cei vinovaţi [datori] lui îi ţine şi-i opreşte a trece, iar pe cei ce nu s-au plecat lui nu-i putea ţine, aceia suindu-se mai presus. Aceasta văzând iarăşi, şi oarecum pomenire făcându-şi, mai vârtos se nevoia a spori întru cele dinainte.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 61)