Un lucru pe care nu vrem să-l înțelegem, pe care nu-l înțelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce așteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înțelege ei, ce nu putem înțelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roșu.

Dacă în piață ar apărea dintr-odată și din senin o uriașă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă și ar pricepe că nu e lucru obișnuit.

Credința, pocăința în felul acesta ar fi prea ușoare. Mură-n gură. „Na-ți paraua, dă-mi sarmaua.”

Ni se cere, însă, a crede în deplină libertate (...)

Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede și dându-i prilejul de a-și manifesta îndrăzneala. Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuiește-Te pe Tine și atunci vom crede, greșeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă S-ar fi coborât de pe cruce, nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoașterea unui fapt (ca în cazul papagalului roșu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roșu).

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 70-71)