Spune profetul Ieremia: „Şi am intrat eu în casa olarului şi iată, acesta lucra cu roata şi vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă” (Ieremia 18, 3). Olarul dumnezeiesc ia în mâinile Sale vasul umanităţii noastre, decăzut prin păcat şi-l sparge pentru a-l recrea şi a-i reda slava cea dintâi. Moartea, în acest sens, devine şi instrumentul restaurării noastre. Aşa cum cântă Biserica ortodoxă în slujba înmormântării: „Cel ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai zidit şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea poruncii iarăşi m-ai întors în pământul din care am fost luat, la cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu-mă”. În epitaful pe care şi l-a compus singur, Benjamin Franklin scria: „Aici odihneşte trupul tipografului Benjamin Franklin ca o copertă de carte veche, cândva imprimată cu litere aurite, astăzi ştearsă, uzată, fără înţeles şi hrană pentru viermi! Dar opera nu se va pierde căci, aşa cum a crezut, o să reapară într-o ediţie nouă, mai frumoasă, îndreptată şi desăvârşită de Autorul său!”.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 26)