Fraţilor, să ne temem de moarte şi să ne înfricoşăm. Să ne temem şi de focul gheenei, că veşnic este. Să ne temem de foc, că nestins este. Să ne temem de tartar, că n-are parte de bucurie. Să ne temem de întuneric, că nu se împărtăşeşte de lumină. Să ne temem de viermi, că fară de moarte sunt. Să ne temem de îngerii cei de la judecată, că nemilostivi sunt. Vai şi amar mie, că Tu, Doamne, grăieşti cu tărie, iar eu nu Te aud când îmi vorbeşti. O, suflete, depărtează-te de la toate spurcăciunile şi de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, că lăcaşul Tău l-am spurcat şi pe Duhul Sfânt L-am scârbit; Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale şi Judecăţile. Că pentru un păcat mic mă lipsesc şi mă despart de desfătarea raiului şi de împărăţia cerurilor şi fară de moarte mă voi osândi şi, pentru dulceaţa trupească, focului mă dau.

 

Dreaptă este judecata Domnului, că mă învaţă şi eu nu o ascult, îmi aduce mărturii, iar eu le batjocoresc. Aşa vei începe a grăi înaintea morţii cu părere de rău. Drept aceea, fraţilor, nimic să nu cinstiţi decât dragostea. Că mult greşim în toate zilele, în toate vremile, ceasurile şi nopţile. Pentru aceasta, dragoste să avem, că ea acoperă mulţime de păcate. Ce vom folosi, fiilor, măcar de am dobândi toată lumea, iar mântuitoarea dragoste nu o vom avea? Şi ce ar folosi, de ar face cineva o masă mare, ca să ospăteze împăraţi şi domni şi ar găti de toate celelalte bunătăţi, câte îi trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea să mănânce cineva din masa aceea? Şi nu numai că a gătit toate acele bunătăţi în zadar, dar se va simţi şi ruşinat faţă de cei chemaţi.

 

Aşa şi aici, fraţii mei, ce vom spori ostenindu-ne în deşert atât de mult fără de dragoste? Că, fără de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugăciune, primire de străini sau ar aduce dar lui Dumnezeu şi roadele sale la biserică sau orice altceva de ar face, fără de dragoste toate ca nimic se arată lui Dumnezeu, că nu are trebuinţă de ele. Să nu gândeşti că, fără dragoste, vei face ceva vreodată. Iar de vei zice: „Nu voiesc să mă împac cu fratele meu, dar pe Hristos îl iubesc”, vei fi un mincinos, căci te arată Ioan Apostolul zicând: „Sfârşitul legii este dragostea.” O, ce putere are dragostea cea nebiruită. Şi ce putere are dragostea cea nemăsurată. Nimic nu este mai mare decât dragostea nici în cer, nici pe pământ. Această sfântă dragoste este începutul faptelor bune. Dragostea este semnul a toată fapta bună. Este sarea tuturor bunătăţilor. Ea nu se înalţă. Este împlinirea legii.

 

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 254)