Schitul Baiceni – Neamț
Schitul Băiceni – Neamț se află în comuna ieșeană Todirești și este subordonat Mănăstirii Neamț.
În anul 1930, Mănăstirea Neamț a cumpărat 11 hectare de teren arabil în satul Stroiești, comuna Todirești, județul Iași, unde a fost plantată vie pentru nevoile mănăstirii. Ulterior, la noul metoc au fost trimiși, cu ascultare, părinți și frați din obștea Mănăstirii Neamț, iar pentru aceștia s-a construit o casă monahală cu un paraclis pentru slujbe.
În anul 1960, prin Legea Colectivizării, regimul comunist a confiscat metocul, iar paraclisul a rămas în administrarea parohiei din satul Stroiești.
În anul 1991, în timpul starețului Irineu Cheorbeja, terenul a revenit în proprietatea Mănăstirii Neamț, iar aici au fost rânduiți părinți și frați în frunte cu ieromonahul Galaction Suharu, egumenul așezământului. Pentru programul liturgic zilnic, mica obște slujea la vechiul paraclis, devenit între timp biserică parohială.
În anul 1998, la inițiativa starețului Benedict Sauciuc, s-a construit o nouă casă monahală, cu trapeză și un mic paraclis cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în timp ce biserica veche a rămas în folosința credincioșilor din satul Stroiești.
În anul 2014, la Schitul Baiceni – Neamț a început zidirea unei biserici închinate Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina și Sfinților Împărați Constantin și Elena. În prezent, la biserica nouă se realizează lucrările de pictură, urmând a primi curând veșmântul sfințirii.
În anul 2014, la Schitul Băiceni – Neamț a început zidirea unei biserici închinate Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina și Sfinților Împărați Constantin și Elena. Între anii 2020 și 2024, pictura lăcașului de cult a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul bisericesc Toader Lipan și ucenicii acestuia. Biserica nouă a fost sfințită în ziua de 11 august 2024 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Obștea este formată din cinci viețuitori, egumen fiind protosinghelul Galaction Suharu.
Date de contact:
📍Adresă: sat Băiceni, comuna Todirești, cod 707505, jud. Iași
📞Telefon: 0744266446
🌐Site: https://baicenineamt.mmb.ro/
📧E-mail: baicenineamt@mmb.ro
Schitul Prodromu – Așezăminte românești din Muntele Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro