Iustin Lvovici Olşevksi, viitorul arhiepiscop Silvestru, s-a născut în luna mai a anului 1860, în satul Kosovno din regiunea Kiev. A urmat seminarul teologic, iar mai târziu Academia Teologică de la Kiev, în 1887. Dumnezeu îl va chema la o slujire cu multă răspundere pentru sufletele oamenilor. Viitorul arhiepiscop Silvestru va fi numit misionar diecezan pentru Kiev doi ani mai târziu, iar mai apoi misionar eparhial pentru Poltava. A predat Teologie pastorală, Liturgică, Omiletică și istorie la Seminarul Teologic. A fost inspector al şcolilor Bisericii şi preşedinte al consiliului diecezan. 

Hirotonit preot celib, el a slujit în Catedrala de la Poltava o bună perioadă, fiind și profesor al Legii lui Dumnezeu la şcoala duminicală pentru femei din același oraș. În decembrie 1910 a fost tuns în monahism şi a fost ridicat la rangul de arhimandrit, primind numele de Silvestru, în memoria rectorului Academiei de Teologie de la Kiev căruia, pe perioada studenţiei, i-a fost secretar personal.

Începutul suferinței

Un an mai târziu, a fost numit episcop de Priluki, apoi de Celiabinsk, fiind statornicit apoi ca episcop de Omsk şi Pavlodar. În prima zi de Paşti, 1918 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. Doi ani mai târziu, din cauza unor tensiuni care s-au ivit în Omsk pe baza decretului privind separarea Bisericii de stat, bolşevicii locali au cerut arhiepiscopului Silvestru să demisioneze și să le cedeze clădirea și toate bunurile instituțiilor lor.

În noaptea de 6 februarie, un detaşament al armatei marine a mers până la casa arhiepiscopului şi a început să bată la uşă, dar sfântul nu a deschis uşa. Văzând că nu reușesc așa, marinarii au început să ameninţe că vor trage şi au început să spargă ușile. Atunci, la ordinul administratorului casei arhiepiscopale, s-au tras clopotele catedralei, ca alarmă, iar marinarii au fugit.

Mucenicescul sfârșit al Sfântului Ierarh Silvestru de Omsk

Nu peste mult timp, s-au reîntors și au început din nou să bată pe la uși. Întrebați fiind cine sunt, ei au răspuns că sunt enoriașii. Prin îngăduința lui Dumnezeu, ușile s-au deschis și bărbaţi ai Armatei Roşii l-au luat pe Arhiepiscopul Silvestru, amenințându-l cu pistolul la tâmplă. Fără a-l lăsa să se îmbrace mai gros, l-au dus prin gerul siberian prin tot oraşul la „Casa Republicii” – sediul sovietic. Aici, într-o cameră murdară și plină de fum, a fost lăsat să-și trăiască ultimele două luni ale vieţii, fiind supus la chinuri inimaginabile.

A primit mucenicescul sfârşit în 1920, înfigându-i-se un pumnal încins în inimă, fiind cinstit cu sfinţii de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1998. Din 15 iulie 2007, moaştele Sfântului Silvestru se află în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Omsk (Sineria).

O părticică din moaștele Sfântului Ierarh Silvestru de Omsk se păstrează și în racla cu sfinte moaște așezate spre închinare în biserica mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.