„Fiul meu are un an şi şapte luni. Am citit foarte multe cărţi despre educarea copiilor. Autorii unor lucrări afirmă că cei mici ar putea scrie poezii chiar şi de la doi ani, ca să nu mai amintim de vorbit şi citit. Am mai auzit şi afirmaţii negative despre încărcătura informaţională excesivă a psihicului slab al copiilor. Sunt foarte derutată: pe cine ar trebui să cred şi ce este, cu adevărat, util pentru copilul meu?” (Elena, Moscova)

Dezvoltarea timpurie a copiilor, în conformitate cu diferite metodici, nu este altceva decât o nouă modă. Astăzi nu auzim decât că cel mai important lucru pentru orice om, în „secolul informaţiei”, este informaţia intelectuală. Acest argument îi duce în eroare pe mulţi dintre părinţi.

Mamele hotărăsc ca odraslele să primească informaţii încă din faşă. Prin aceasta, ele cred că vor facilita viitoarea carieră, de succes, a copiilor. Din păcate, această părere, general răspândită, este greşită. Viaţa demonstrează că lucrurile acestea nu sunt interconectate.

De ce atunci mamele ţin cu tot dinadinsul să dezvolte intelectul copiilor? De cele mai multe ori, copiii sunt încărcaţi cu informaţii de mame educate, cu vârsta de 25-35 ani. Acestea încearcă să introducă în copilul lor ceea ce nu au primit ele atunci când erau mici. Astfel, ele îşi pun în aplicare propria energie creativă, dar nu se gândesc dacă acţiunile lor sunt necesare.

Din păcate, deseori învăţarea copilului nu este decât o metodă de a demonstra cunoscuţilor capacităţile sale neobişnuite. După ce i se cere copilului de trei ani, pentru a nu ştiu câta oară, să citească în faţa unei cunoştinţe, acesta înţelege că răspunde apelului nu pentru că aceasta îl interesează pe el, ci pentru a-i face să se mire pe cei care ascultă. Şi astfel, cititul devine una din activităţile pe care le urăşte copilul.

(Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia și problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti și Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 112-114)