Constaţi cu durere că nu îl mai cunoşti pe omul lângă care ai pornit plin/ă de entuziasm şi alături de care ţi-ai făcut atâtea vise, că parcă nu mai aveţi aceleaşi priorităţi. Te simţi rănit/ă, înşelat/ă în aşteptările tale şi în pragul unui mare eşec – acela al căsătoriei. Durerea este cu atât mai mare cu cât ţi-ai spus, cu siguranţă, că tu nu ai să treci prin asta, că relaţia ta va rămâne, şi după 20 de ani, ca în prima zi.

Să nu clădim pe nisipuri mişcătoare

În multe cupluri, mai ales odată cu trecerea anilor, partenerii pot ajunge să trăiască un sentiment de înstrăinare unul faţă de celălalt. Dificultăţile de zi cu zi, centrarea pe rezolvarea problemelor cotidiene, momentele de criză pot muta atenţia de la ceea ce este mai important – relaţia dintre soţi. Erodarea sentimentelor, la nivel psihologic, poate interveni în relaţie pe fondul atitudinii diferite în faţa dificultăţilor – unul dintre parteneri poate avea tendinţa de a se închide în sine, în timp ce celălalt doreşte să discute – pe fondul aşteptărilor neîmplinite de către partener, a resentimentelor care se acumulează ca un balast emoţional şi se reactivează în fiecare situaţie conflictuală. Şi acestea sunt doar o parte dintre numeroasele motive care pot duce în timp la fragilizarea relaţiei de cuplu. Şi cum să nu fie aşa când noi înşine, ca persoane individuale, suntem plini de inconsecvenţe, stările noastre variază cu uşurinţă de la o zi la alta, modul nostru de a ne raporta la evenimente şi la oameni se schimbă uneori fără să ne dăm seama. Dacă la asta se rezumă temelia de la care porneşti în căsătorie, riscul de a clădi pe nisipuri mişcătoare este foarte mare. În aceste condiţii, cel puţin unul dintre parteneri poate simţi că nu îşi mai găseşte locul în relaţie, poate căuta comunicarea şi aprecierea în exterior, se poate izola, închide în sine, iar în final poate lua hotărârea divorţului.

Defectele celuilalt sunt bun prilej de exersare a răbdării şi smereniei

Cum să ieşi din această stare de criză, a cărei soluţie pare una singură: părăsirea relaţiei?

Fii conştient/ă de riscul că şi tu poţi să treci într-o zi prin astfel de momente. Faptul că ne dorim o relaţie minunată nu e totuna cu realitatea, că această relaţie minunată se înnoieşte mereu, că partenerii sunt în continuă schimbare, ceea ce poate duce la nesincronizări pe care noi le percepem ca neplăcute.

Fii mereu atent/-ă la relaţia ta, consider-o prioritate şi nu lăsa grijile cotidiene să devină mai importante. Dumnezeu ne învaţă să lepădăm toată grija cea lumească, pentru a fi pe deplin cu El. Învăţând să fim cu El, vom învăţa să fim și cu partenerul.

Nu lăsa să se acumuleze resentimente, ci încearcă mereu să îţi ierţi soţul/soţia. După cum ştim, iertarea nu e ceva la îndemâna noastră, ci tot pe Dumnezeu avem nevoie să-L rugăm să ierte în inima noastră. Conştientizarea resentimentelor pe care le avem faţă de partener, aducerea lor în faţa lui Dumnezeu şi mărturisirea la duhovnic ne ajută să ne eliberăm sufletul de chingile strânse ale ostilităţii.

Ai încredere că Dumnezeu ţi-a dat această căsătorie cu un scop şi roagă-L să ţi-l arate şi în momentele grele din relaţia voastră. Sunteţi pe cale împreună. A învăţa să te armonizezi cu celălalt e o premisă a unirii în Hristos, la care toţi suntem chemaţi şi care lucrează în realitate prin Taina Cununiei.

Roagă-L să îţi arate „darurile”, „talanţii” pe care i-a pus în soţul/soţia ta, chiar și în momentele în care defectele sunt mai evidente. Atunci când nu mai vedem decât părţile care nu ne plac la celălalt, să fim conştienţi că le putem folosi şi pe acestea în lucrarea noastră interioară. Iar defectele celuilalt sunt bun prilej de exersare a răbdării şi smereniei.

Roagă-L pe Dumnezeu să îţi dea putere să îţi iubeşti şi să îţi asculţi soţul/soţia chiar şi în aceste momente dificile, în care nu mai simţi reciprocitate în sentimente. Este uşor să fim iubitori şi ascultători atunci când ne simţim iubiţi, când ne vedem iubirea împărtăşită. Dar atunci nu este mai mult un schimb de sentimente pozitive? Iubirea care se cere de la noi nu ţine de stările sufleteşti prin care trecem şi nu o putem învăţa pe deplin decât în relaţie cu Dumnezeu, pentru că de la El este. Iar momentele în care pare că celălalt nu ne mai iubeşte devin prilejuri de exersare a iubirii necondiţionate.

Momentele de criză, praguri care trebuie să fie asumate

Acceptă momentele de tensiune, de conflict, ca pe nişte daruri de la Dumnezeu şi roagă-L să îţi arate cum anume să Îi împlineşti voia în astfel de momente. Fiecare moment de criză vine cu invitaţia la schimbare. Ce e nevoie să schimbi în momentul în care te afli?

Nu încerca să găseşti modalităţi de evadare din durerea pe care o simţi şi rezistă tentaţiei de a te izola, de a te închide în tine. Tocmai trăirea acestei dureri împreună cu Dumnezeu te poate ajuta. Dorinţa de a scăpa din situaţie, precum şi tentativele de a sări peste crize prin compromisuri prost înţelese nu fac decât să adâncească rana şi să aducă noi şi noi evenimente care provoacă aceleaşi stări ori chiar mai puternice. Momentele de criză nu sunt simple „scăpări” care vin și pleacă, ci sunt praguri pe care e nevoie să le înţelegem și să le asumăm, pentru a merge mai departe.

Sfătuieşte-te cu duhovnicul. Cineva spunea că o problemă nu poate fi rezolvată de mintea care a creat-o. Când sunt momente de criză, tendinţa de a-l acuza pe celălalt şi a se scuza pe sine este foarte puternică şi poate împinge chiar la gesturi necugetate. Prezenţa duhovnicului în aceste situaţii, atât cu rugăciunea, cât şi cu abordarea detaşată a ambilor parteneri, poate fi un punct esenţial pentru rezolvarea creativă a problemelor.

Chiar dacă acestea nu vor schimba efectiv aspectele care te deranjează la partener/ă, chiar dacă tensiunile vor continua să existe între voi, tu vei reuşi să te bucuri de viaţa ta aşa cum este ea, aici şi acum.