Lăsatul secului

Sâmbăta părinților cade întotdeauna în sâmbăta cea de pe urmă a câșlegilor de iarnă sau, altminteri spus, sâmbăta înaintea Lăsatului sec.

În această sâmbătă se pomenesc toți cei care au strălucit întru sihăstria cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinți ai noștri.

Oamenii, cu deosebire cei din Moldova, pomenesc în această zi toți morții care nu se mai pomenesc decât acum și în o altă sâmbătă din Postul Mare. Adică morții care au murit de vreo moarte năprasnică (…).

Moșii de iarnă.

Pe lângă pomenirile și jertfele ce se aduc acum pentru cei de curând repausați, mai există la români și altfel de pomenire și jertfă, care se face și se aduce în anumite zile din an, nu doar pentru cei de curând adormiți, ci fără osebire pentru toți morții familiei. Această pomenire și jertfă, care constă mai cu seamă întru trimiterea de bucate și băuturi, precum și a unor obiecte menite pentru mâncare și de băut apă, pe la vecini, pe la neamuri și mai ales copiilor sărmani de sufletul morților, se numesc pretutindeni, în toate țările locuite de români, moși.

Moșii de iarnă, numiți și moșii de câșnelegi, cad în unele părți sâmbăta înainte de săptămâna albă, iar în altele sâmbăta înainte de lăsatul secului.

La moșii de iarnă se sacrifică moșilor, adică se dă de pomană de sufletul morților, diferite bucate și băuturi.

Astfel, în Banat există obiceiul ca să se dea de pomană grâu fiert pregătit cu unt sau grăsime și cu brânză, alăturând și carne de porc.

Româncele din Muntenia dau de pomană, de asemenea, piftii sau cotoroage la fel ca în Banat, iar gospodinele din Transilvania gătesc un fel de copturi care se numesc pupi.

Româncele din Bucovina, însă, unde este datina de a serba moșii de iarnă sâmbăta înaintea lăsatului secului, și anume cele mai avute, îndătinează a trimite în această zi pe la cele mai sărmane și mai ales acolo unde știu că sunt copii mici, fel de fel de mâncăruri, cu deosebire, însă, de frupt alb: brânză, lapte dulce cu togmagi, plăcinte umplute cu brânză, ca să aibă și cei sărmani pe a doua zi, adică în ziua lăsatului secului, de ajuns ce mânca și cu ce se sătura, să se bucure și să-și aducă și ei aminte că au avut măcar o zi bună.

Româncele din aceste locuri fac, de asemenea, în această zi plăcinte pe care le împart, mai apoi, la vecini de pomană, ca cei care au dat sau pentru care s-au dat să aibă ce mânca în cealaltă lume, prea bine știind că: Cine face/ lui-și face, Cine dă/ lui-și dă (proverb din Bucovina).

(Sim. Fl. Marian, Sărbătorile la români, studiu etnografic, vol.I, Editura Academiei Române, 1898, pp.261-262)