Un elev seminarist care voia să evadeze din ghearele modernității contemporane, în perioada vacanței de vară a plecat la o mănăstire din părțile nordice ale Moldovei, pentru a mai învăța câte ceva din tainele duhovnicești. Ajuns acolo, starețul mănăstirii l-a pus în chilie cu un părinte bătrân, spre instruirea și sporirea în cele duhovnicești, chemându-l a doua zi dimineață pentru a-i da o ascultare.

Seminaristului i-a plăcut ideea de a sta cu bătrânul călugăr în chilie, dat fiind faptul că acela îi povestea întâmplări și fapte ale părinților pe care i-a găsit în mănăstire când a venit el ca novice, pilde din Pateric, dar și ispite prin care a trecut el de-a lungul vieții călugărești. Cu toate acestea, băiatul venea foarte obosit de la ascultarea de peste zi, care necesita mult efort fizic.

Ostenit cum era, dar tot se nevoia și mergea împreună bătrânul la slujba utreniei. Dar într-una dintre nopți, elevul nostru a adormit în strană. Nimeni n-a îndrăznit să-l trezească până la finele slujbei, când s-au aprins becurile policandrelor.

În drum spre chilie, după obișnuita cerere a binecuvântării, băiatul l-a întrebat pe bătrân:

– Părinte, de ce nu m-ați trezit să fiu și eu atent la canoanele acelea care s-au citit? Am dormit ca ursul în strană. Mai bine îmi era mie dacă dormeam în chilie, decât să nu fiu atent la slujbă.

Bătrânul văzându-i tristețea din suflet, i-a spus:

– Fiule, Hristos știe intenția ta bună! Și da, știu că ai să-mi spui că iadul este pardosit cu intenții bune. Dar în acest caz Hristos a văzut cel dintâi osteneala ta din timpul zilei, a văzut efortul tău de a te trezi la această slujbă a nopții, va vedea rugăciunea noastră obișnuită de după Utrenie și doar știi că rugăciunile de noapte sunt de aur. Iar eu sunt de părere că e mai bun un moțăit în Biserică, noaptea la Utrenie, decât în pat.