Multa mâncare îngroaşă mintea
Aceasta îngroaşă mintea şi se suie în cap multe fumuri de la stomac şi fac pe om neîndemânatic şi fără voinţă la cugetarea celor duhovniceşti.
Chipurile şi mijloacele cu care are obicei lăcomia pântecelui să ne supere, sunt cinci, precum zice Grigorie Dialogul la al 27-lea capitol, în a 30-a carte despre năravuri: 1) Vremea; 2) Calitatea; 3) Cantitatea; 4) Felul de a mânca; şi 5) Grija.
Întâi, ne ispiteşte şi ne îndeamnă ca să apucăm înainte de vreme, fără nevoie sau trebuinţă, adică să mâncăm mai înainte de ceasul rânduit. Al doilea, să cerem bucate scumpe şi frumoase. Al treilea să mâncăm şi să bem mai mult decât cere trebuinţa. Al patrulea ne ispiteşte să mâncăm cu multă poftă, pe apucate şi fără saţiu. Al cincilea şi cel de pe urmă, este grija şi pregătirea mâncării, adică, să o gătim aleasă şi cu mult meşteşug ca să fie gustoasă. Şi pentru aceasta se fac multe pagube din lăcomia pântecelui, şi patimi felurite. Pentru aceasta este numărată între cele şapte păcate de moarte. Căci aceasta îngroaşă mintea, şi se suie în cap multe fumuri de la stomac şi fac pe om neîndemânatic şi fără voinţă la cugetarea celor duhovniceşti. Aceasta adoarme judecata, creşte patimile, zăpăceşte pe oameni de grăiesc multe cuvinte necuviincioase.
(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 103-104)
Să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne corectăm neajunsurile
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro