Uneori îi auzim pe unii care se plâng că familia nu le lasă timp să se roage şi să citească literatură duhovnicească. Creşterea copiilor şi îngrijirea casei este o muncă care cere multe eforturi şi timp, dar care trebuie combinată cu mici rugăciuni rostite în timpul zilei. Un efort colosal cere şi orice serviciu, dar să nu uităm că orice lucru bun pe care noi îl facem este spre slava lui Dumnezeu. Păgânii îi depistau pe creştini după felul în care aceştia îşi îndeplineau munca (desigur, nu orice profesie este compatibilă cu numele de creştin).

Faţă de obligaţiile familiale şi de serviciu trebuie să ne comportăm ca şi cum acestea ar fi ascultări, fără să uităm ce este mai important în viaţă. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă într-o mănăstire călugărul care răspunde de prescuri ar fi o persoană iresponsabilă etc.

Creşterea copiilor, ordinea din casă, toate acestea sunt momente care favorizează crearea bisericilor din casă. Stareţul Nectarie considera simţul matern, educaţia copiilor, una din nevoinţele femeilor în slujirea şi cinstirea Sfintei Treimi.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 166)

Vezi și: Munca este rugăciunea mâinilor