Sfântul Pavel însuși nu se rușina să mânuiască cuțitul și să coase pieile; ba chiar se lăuda cu asta, când veneau la el bărbați mari și cu faimă. Nu numai că nu se rușina, dar în epistolele sale, ca pe un stâlp de bronz, și-a arătat îndeletnicirea. Ceea ce învățase la începutul vieții lui, a urmat să facă, cu toate că fusese răpit în paradis, unde avusese tainice vorbiri cu Dumnezeu. Și noi, care nu facem cât tălpile încălțămintei lui, ne rușinăm de ceea ce el era atât de mândru! În fiecare zi păcătuim și nu ne întoarcem – și în aceasta nu vedem nimic rușinos – iar ca să ne scoatem hrana dintr-o cuviincioasă muncă, iată de ce ne este rușine și fugim ca de o nelegiuire!

Spuneți-mi: în ce v-ați pus nădejdea că veți fi mântuiți? Să ne rușinăm dacă păcătuim, dacă supărăm pe Dumnezeu, dacă facem un lucru neîngăduit. Fiecare să se mândrească cu meșteșugul său, cu munca sa. Prin muncă vom goni lesne din duhul nostru gândurile vinovate, vom veni degrabă în ajutorul celor lipsiți și vom împlini porunca Domnului Hristos care spune: „E mai mare fericire să dai decât să primești”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia 2002, p.11)