Vă plângeți de treburile care vă distrag de la rugăciune și nu vă lasă să cugetați la Domnul. Încercați să înțelegeți toate treburile gospodărești și celelalte treburi ca și cum v-ar fi rânduite direct de Domnul Însuși; nu numai în general, ci și în particular să înțelegeți așa fiecare dintre treburi.

Atunci, apucându-vă de lucru și săvârșindu-l, veți putea avea în minte și faptul că trebuie să-l împliniți așa cum I-ar plăcea Domnului. Astfel, în timpul lucrului mintea va fi cu Domnul. Dacă la sfârșit, conștientizând ajutorul lui Dumnezeu, Îi veți mulțumi Domnului, atunci veți fi și la sfârșit cu Domnul.

Dacă apoi în aceeași ordine veți săvârși al doilea, al treilea lucru și așa mai departe până la sfârșitul zilei, toată ziua veți fi cu mintea la Domnul. Iar aceasta este exact ceea ce trebuie, adică să umblați în prezența lui Dumnezeu. De aici va veni simțământul pentru Domnul, simțământul fricii, al evlaviei, al devotamentului, al mulțumirii. Simțămintele sunt rugăciuni fără cuvinte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 71)