Ca să te îndemni la fapte bune şi să te osteneşti în viaţa aceasta adu-ţi aminte şi cugetă totdeauna la rodul prea slăvit şi îmbelşugat pe care ai să-l culegi în Ierusalimul cel de sus, pentru puţina osteneală pe care o faci aici, în puţină vreme. Că dacă plugarul după ce va lucra şi va săpa pământul, seamănă prin atâtea vânturi şi ploi seminţele, şi în vremile friguroase ale iernii rabdă cu tărie acea rea pătimire, cu nădejdea recoltei de vară care de multe ori îl înşală şi nu ia măcar nici baniţa de sămânţă, ci se pierde şi toată osteneala lui, cu atât este mai bine şi mai de folos, să te osteneşti şi să te nevoieşti în această scurtă viaţă, în slujba Stăpânului nostru prea bogat şi darnic, nădăjduind astfel de roade ale vieţii viitoare, care nu se împuţinează niciodată, precum în toată Sfânta Scriptură se propovăduieşte credinţa şi ni se făgăduieşte fără de minciună.

Dacă ostaşul nu se gândeşte la necazul şi reaua pătimire a milităriei, şi îşi lasă cetatea sa, prietenii, rudeniile, femeia şi copiii săi, şi viaţa nu o cruţă şi intră în felurite primejdii pentru ca să ia cinste trecătoare, decoraţii stricăcioase și prea mic dar, de ce să nu te osteneşti şi tu, puţin, ca să iei cinste nesfârşită şi nevestejită cunună?

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 123)