Dar poate cineva, trecând, va zice: „Dar, dacă nu va face cineva acele lucruri cuviincioase lui Dumnezeu, nu are nădejde de mântuire?”. Avem nădejde de mântuire, dacă neputinţa noastră şi credinţa cea puţină o vom mărturisi. Că cel neputincios, de milă are trebuinţă, iar nu de înălţare. Iar dacă de milă avem trebuinţă, vom avea trebuinţă de smerita cugetare, ca prin smerita cugetare să atragem îndurări de la Domnul. Că scris este: „În smerenia noastră ne-a pomenit pe noi Domnul şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri ” (Psalmul 135, 23). Şi iarăşi: „Smeritu-m-am şi m-a mântuit” (Psalmul 114, 6). Iar dacă, rezemându-ne de vânturi, înalt cugetăm, nimic altceva nu facem decât pe noi înşine ne aruncăm în adânc.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 105)