La temelia vieții noastre sunt trei pietre mari și anume: Credința, Nădejdea și Dragostea. Dintre toate, nădejdea alcătuiește sprijinul cel mai puternic al sufletului omenesc. Fără piatra nădejdii, clădirea vieții noastre se dărâmă. Dacă cumva se zdruncină această piatră de la temelie, atunci toate pietrele clădirii se zdruncină și cad (adică toate virtuțile omului slăbesc și se pierd). Când slăbește mai ales nădejdea pentru mântuirea sufletului, atunci credința slăbește, iar dragostea creștinească se răcește și viața omului n-are niciun rost.

Taina vieții creștinești se sprijină pe nădejdea mântuirii, după cum și copacul se sprijină în rădăcină. Dacă nădejdea aceasta a sufletului (adică rădăcina sufletului) se usucă, atunci de unde să mai odrăslească faptele cele bune, de unde să mai înflorească Sfânta credință și cum poate să mai rodească mântuirea? După cum copacul își trage hrana din pământ prin rădăcină tot așa sufletul omenesc își trage puterea de viața prin nădejdea mântuirii.

Sfinții Părinți aseamănă nădejdea cu o anghiră (adică pe fierul cel încârligat de la corabie, care se înfinge în pământ și ține corabia pe loc să nu fie luată de valuri). Viața omului este întocmai ca o corabie care se poartă de valurile vieții și de multe ori se primejduiește de furtuna ispitelor. Dacă n-ar avea omul anghira nădejdii, atunci ar fi biruit de valuri totdeauna. Fără sprijinul acesta sufletesc, omul n-ar putea ajunge niciodată la limanul mântuirii.

Prin nădejde ne mântuim, zice Sfântul Apostol Pavel. „Din straja dimineții până-n noapte să nădăjduiască Israel spre Domnul”, zice Sfântul Proroc David. Nădejdea mângâie pe cel bolnav, întărește pe cel slab și sprijină pe cel împovărat de bătrânețe. Nădejdea dă curaj celor care se luptă cu necazurile și cu ispitele vieții. Prin nădejde se câștigă biruințele asupra celor văzuți și nevăzuți vrăjmași.

Nădejdea se naște odată cu sufletul omenesc și alcătuiește stâlpul de bază al vieții. Dacă n-ar fi virtutea nădejdii, atunci nici credința și nici dragostea n-ar putea locui în sufletul omenesc și viața s-ar pierde. Ea este puterea cea minunată a sufletului, care ridică din groapă pe răniți cu păcatele și-i aduce la pocăință. Nădejdea este raza cea luminoasa pentru cei din întunericul necunoștinței, care îi îndreaptă la adevăr. În scurte cuvinte putem zice că omul care are nădejde nestrămutată în suflet nu este biruit niciodată de furtunile și de greutățile vieții.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 382)