Sfântul Ioan Damaschin scrie despre acei repausaţi ce n-au nici rude, nici mijloace pentru a face milostenie sau pentru a sluji Liturghie pentru odihna lor: „Domnul Cel atotîndurat va mântui, lucrul mâinilor Sale, mai puţin pe cei care au călcat în picioare adevărata credinţă" (Cuvânt despre cei ce au murit în dreapta credinţă).

Între mântuiţi şi cei osândiţi vor fi şi bogaţi şi săraci, şi învăţaţi şi neştiutori, şi stăpâni şi slujitori. Credinţa mântuieşte şi necredinţa pierde pentru totdeauna. Cel ce crede primeşte iertare a păcatelor sale pe pământ şi dincolo de mormânt prin mijlocirea Bisericii şi a rudelor; celui ce nu crede, nu i se va ierta, după cuvântul Domnului, nici în lumea aceasta nici în cealaltă. Noi trebuie să înţelegem prin aceasta, că nu ne mântuieşte orice credinţă, că şi diavolii cred, ba se şi cutremură, dar nu fac voia lui Dumnezeu; ne mântuieşte numai dreapta cre­dinţă şi ascultarea de Biserică, dovedită prin faptele de rugăciune şi milostenie către Dumnezeu şi către oameni.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 234)