Ne putem ruga pentru rudele de altă confesiune sau să le scriem pe pomelnicul pe care îl dăm la Liturghie?

Căsătorie

Ne putem ruga pentru rudele de altă confesiune sau să le scriem pe pomelnicul pe care îl dăm la Liturghie?

Pomenirea euharistică se referă doar la cei care sunt membri reali ai Bisericii văzute, luptătoare, cei care se recunosc a fi creştini. A-i include în această unitate pe cei care nu fac parte din ea, în cadrul comuniunii euharistice, ar fi o nedreptate şi o făţărnicie faţă de realitatea istorică a căderii din Biserică a multor comunităţi creştine.

În zilele noastre a crescut numărul celor care se căsătoresc cu persoane de altă religie. Dar și a celor care au prieteni sau apropiați de alte confesiuni. Cauzele sunt diverse, însă nu ele constituie subiectul discuției noastre de acum. 

Dar, așa cum este și firesc, pentru că ne dorim să-i ajutăm cât mai mult pe cei pe care îi iubim, pe orice cale, apar întrebări și frământări.

Iată o întrebare pertinentă și tot mai actuală:  

Pot oare creştinii ortodocşi să se roage pentru rudele lor de confesiune catolică sau să-i scrie pe pomelnice la Liturghie ori Acatist?

Pomenirea euharistică se referă doar la cei care sunt membri reali ai Bisericii văzute, luptătoare, cei care se recunosc a fi creştini. A-i include în această unitate pe cei care nu fac parte din ea, în cadrul comuniunii euharistice, ar fi o nedreptate şi o făţărnicie faţă de realitatea istorică a căderii din Biserică a multor comunităţi creştine. Noi ştim că apropiaţii noştri heterodocşi nu se împărtăşesc împreună cu noi, dar, deşi nu se întâmplă acest lucru, vrem totuşi să-i introducem cu de-a sila în cadrul euharistiei ortodoxe.

Aceasta nu înseamnă că nu avem dreptul să ne rugăm pentru heterodocşi. Putem să ne rugăm personal pentru sănătatea şi succesul celor care nu sunt ortodocşi, căci nu există vreo interdicţie în acest sens.

La fel, nu există piedici absolute pentru convieţuirea soţilor de diferite confesiuni, dacă atitudinea faţă de Ortodoxie este una favorabilă. Ştim că în unele cazuri heterodocşii, datorită legăturii conjugale strânse, ajungeau cu timpul la credinţa adevărată. Să ne amintim doar de Sfânta principesă Elisabeta şi de împărăteasa Alexandra.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia  ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 292-293)