Nu numai pentru izbăvirea noastră, dar şi pentru plăcerea şi mângâierea noastră, a pus mai înainte cele rele, pentru că, încurajaţi de nădejdea celor viitoare, să nu mai simţim amarul celor de faţă. Tocmai aceasta vrea să arate şi Pavel când spune: „Căci întristările noastre de acum, care sunt uşoare şi de o clipă, ne agonisesc nouă o slavă peste măsură de mare şi veşnică, pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (II Cor. 4, 17-18).

A numit uşoară această întristare, nu cătând la propria fire a nenorocirilor, ci gândindu-se la aşteptarea bunurilor viitoare. Căci, precum negustorul nu simte necazurile călătoriei pe mare, din pricina nădejdii câştigului, iar luptătorul din circ rabdă bărbăteşte rănile capului, când se gândeşte la cunună; tot aşa şi noi, ţintindu-ne ochii spre ceruri şi spre bunurile de acolo, oricâte nenorociri ar da peste noi, să le răbdăm vitejeşte, întăriţi fiind de nădejdea bună în cele viitoare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Predicile despre statui, partea a II-a, predica a XVI-a, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului-Noului Severin R. Vâlcii 1937, pp. 112-113)