Necazurile nu sunt cauza şi nici condiţie necesară a mântuirii
Câtă durere şi suferinţă nu vin doar din împotrivirea la voia şi iubirea lui Dumnezeu? Durerea este rezultatul acestei împotriviri şi ea se transformă în mângâiere de îndată ce o acceptăm ca prag şi poartă de intrare pe Cale.
Important este să nu cumva să credem că suferinţele vieţii sunt trimise de Dumnezeu omului ca să se mântuiască. Adică ele nu sunt cauza şi nici condiţia necesară a mântuirii, ci scenariul şi decorul pe care ni le-am creat, bazându-ne pe ceea ce „ne-a dat lumea.” Asumându-ne acum cu rugăciune, binecuvântare şi iertare, toate durerile trecute, descoperim că am putea învăţa să renunţăm la motoraşul care ne-a învârtit viaţa până acum: plăcerea şi satisfacţia de a face ca noi. Câtă durere şi suferinţă nu vin doar din împotrivirea la voia şi iubirea lui Dumnezeu? Durerea este rezultatul acestei împotriviri şi ea se transformă în mângâiere de îndată ce o acceptăm ca prag şi poartă de intrare pe Cale. DA, e greu, dar numai dacă privim din afară şi nu acceptăm să facem ce ni se cere ca să vedem dacă e adevărat!
(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia 2012, pp 31-32)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro