Necesitatea autorității legii morale

Cuvinte duhovnicești

Necesitatea autorității legii morale

Necesitatea autorității legii morale mărturisește că orice lege, oricare ar fi ea, are nevoie de o autoritate sprijinită pe sfințenie, pe dreptate și pe puterea dătătorului de lege.

Necesitatea autorității legii morale mărturisește că orice lege, oricare ar fi ea, are nevoie de o autoritate sprijinită pe sfințenie, pe dreptate și pe puterea dătătorului de lege.

Legea care este lipsită de autoritate, sfințenie, dreptate și putere nu poate să oblige la împlinirea ei. O asemenea lege exprimă numai o pretenție neputincioasă și în final își pierde sensul. Autoritatea legii o poate întări și numai puterea, fără să fie însoțită de sfințenie și dreptate și, în acest caz, această lege se transformă în lege nedreaptă și tiranică.

În afară de sfințenie, dreptate și putere, autoritatea oricărei legi trebuie să se sprijine și pe dragoste, fiindcă această lege provoacă nu numai respectul și admirația noastră, ci și recunoștința și devotamentul, dacă nu și încrederea noastră.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Morala creștină, carte în curs de tipărire la Editura Doxologia)

Traducere și adaptare:
Sursa:
Citește despre: