În cele mai multe dintre cazurile prezentate în Vechiul Testament este vorba, după cum am văzut, de împlinirea planurilor lui Dumnezeu cu privire la poporul Său, în ciuda obstacolelor pe care le constituie limitele firii sau voia cea rea a oamenilor. De aceea, răul pe care-l constituie sterilitatea este, fără îndoială, augmentat şi dramatizat din pricina consecinţelor sale asupra destinului poporului iudeu. Răul sterilităţii depăşeşte nivelul cuplului, ameninţând viitorul unui întreg neam ales de Dumnezeu.

Totuşi se cuvine să remarcăm faptul că, în multe dintre astfel de cazuri, sterilitatea nu apare ca un fapt negativ decât într-o primă fază. Ea constituie o stare provizorie, care trebuie depăşită, prin ea Dumnezeu manifestându-Şi atotputernicia, arătându-Se ca Cel ce poate să biruiască slăbiciunea şi mărginirea firii. Căci adesea, tot aşa cum boala are menirea de a fi tămăduită în chip miraculos, tot așa şi sterilitatea pare să nu aibă alt sens decât manifestarea harului lui Dumnezeu, Care poate s-o desfiinţeze, de parcă tocmai cu acest scop a îngăduit-o El, după cum se vede, de pildă, din istorisirea despre Ana, mama prorocului Samuel, unde în două rânduri se spune că Dumnezeu a făcut-o pe ea stearpă (I Regi 1,5-6). De altfel, Ana însăşi, dă laudă lui Dumnezeu pentru atotputernicia şi milostivirea Lui, prin care „cea stearpă va naşte de şapte ori" (I Regi 2,5).

Putem, de asemenea, remarca faptul că multora dintre cei născuţi din femei iniţial sterpe li s-a hărăzit un destin special, ei având de împlinit o misiune încredinţată de Dumnezeu. Sterilitatea apare astfel ca un preludiu şi chiar ca o condiţie a unei fertilităţi mai înalte, de natură duhovnicească. Fertilitatea duhovnicească se vădeşte în personalitatea şi în faptele copilului astfel născut, dar şi în viaţa părinţilor lui, care sunt sfinţiţi prin primirea acestui har excepţional. Însăşi aşteptarea harului (nașterii de prunci), prin virtuţile pe care le pune în lucrare (îndeosebi credinţa, nădejdea, răbdarea și iubirea lui Dumnezeu), este o cale de sfințire.

(Jean-Claude Larchet, Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți, Editura Sophia, București 2003, p. 26)