- Dar acum să vă mai întreb ceva: ce ziceţi de mănăstirile noastre? Vin tineri multişori. Copiii toţi sunt buni şi bine intenţionaţi, dar nu prea au răbdare. Este o nestatornicie. Ce părere aveţi despre ei? Este o boală a vremurilor de astăzi?

- Părinte, am fost întrebat în „Convorbiri duhovniceşti", care este primul lucru pe care trebuie să-l facă un frate, pentru a nu greşi. Zic: „Primul lucru este să fie statornic, că dacă nu e statornic, ce mai putem spune de altele?" Nestatornicia este prima mare greşeală, foarte gravă. Dar ce să-i faci? Trebuie măsurat mai bine la primire, căci ne putem înşela. Trebuie să-i spunem: „Frate, eu aşa fac - că la mine vin foarte mulţi, mai ales fete - , să zicem că te primim. Dar să iei aminte un lucru: dacă pleci şi dacă te întorci, cazi sub canon. Să te ferească Dumnezeu!" „Cum, părinte? Este chiar aşa?" „Chiar aşa!"

Şi le dau un exemplu, la cine este mai cu înţelegere şi mai cu fineţe. „Să-ţi spun o întâmplare: exista un prinţ extraordinar de frumos şi de bogat, călare pe calul lui sirep; şi era iubit de toate reginele şi prinţesele. Şi voiau să se mărite cu el, dar el nu voia.

Odată, acest prinţ, mergând pe calul lui, a întâlnit o fetiţă care păzea mieii, în opincuţe, simplă. Să zicem că era în România. Se opreşte şi o întreabă: „Măi, fetiţo, tu ai auzit de prinţul ăla?" - că se dusese vestea despre el ca de un basm. „Da, am auzit". Zice: „Eu sunt. Ştii, vreau să mă-nsor cu tine!".

Ea, săraca - vă daţi seama - , fetiţa avea opinci în picioare: „Cum să te-nsori cu mine, domnule dragă? Dar tu eşti un om aşa de mare! Cum ar putea să se apere o fetiţă de o propunere aşa de impor­tantă?" „Da. Să fii sigură!" „Dar n-ai să mă-nşeli dumneata?" „Nu se pune problema!" „Primeşti?" „Primesc, dar să mă asiguri!" „Te asigur, n-avea grijă!" Şi a primit.

După aceasta a spus: „Am găsit nevastă!" S-a crucit lumea: „Vezi, el urmărea inimi, spuneau cele care au fost refuzate. Inimi curate. Şi-a găsit o inimă curată undeva. Nu l-a interesat rangul social!" Şi s-a dus vestea că s-a însurat. Dar între timp, fetiţa asta s-a răzgândit: „Dar dacă mă-nşeală?" Şi-a trimis vorbă că nu-l mai ia.

Ei, ce face prinţul pe care l-a jignit, căci acesta-i Hristos, care ne-a chemat pe noi la mănăstire? Ce-o să zică Hristos, că am venit la El să fiu mireasa Lui? Şi de ce pleci? Ce doreşti mai mult? Eu sunt Cel ce sunt. Puterea puterilor! De ce pleci? Deci, dacă are această lipsă de statornicie, este un om chinuit. Ducă-se în lumea lui! Vedeţi, joacă un foarte important rol să-l şi instruieşti niţel.

Ţine-ţi crucea mai departe! Ce vrei să faci?

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 89-90)