Nicolae Iorga, „patriarhul culturii române”
Pe 27 noiembrie 2015 se împlinesc 75 de ani de la asasinarea celui mai prolific scriitor și istoric român, Nicolae Iorga, numit pe drept cuvânt „patriarhul culturii române”. „Betleemul” prunciei sale, Botoșani, a mai dăruit culturii românești personalități de marcă: Mihai Eminescu, George Enescu, Grigore Antipa, Ștefan Luchian şi mulți alții. Nicolae Iorga s-a înscris în rândul acestor mari valori născute pe pământ moldav care au dus faima spiritualității şi culturii românești în lume, fiind om de legendă, încă din timpul vieții care, după spusele lui Perpessicius, „își afla fericirea numai în cărți şi avea o ambiție să stimuleze şi să înalțe gloria şi faima națiunii sale”.
Născut la 17 ianuarie 1871 într-o familie iubitoare de carte, tânărul Nicolae termină cursurile primare şi gimnaziale în urbea natală cu rezultate de excepție. După fiecare an de studiu obține premiul I. Încă de pe atunci se întrezărea în fiul avocatului Nicu Iorga şi al soției sale Zulina un june cu o memorie extraordinară. Citea foarte mult şi reținea pagini întregi cu o ușurință de invidiat. Între anii 1881 şi 1886 urmează prima parte a învățământului mediu tot în orașul Botoșani. Licean fiind, a început să dea meditații şi să-şi câștige o parte din banii necesari pentru procurarea cărților atât de trebuincioase unui om însetat de cunoaștere. În perioada de liceu publică primele articole în foaia Românul, scoasă de unchiul său, Emanuel Arghiropol, în orașul Roman. Între anii 1886 şi 1888 continuă studiile liceale la Iași, cu aceleași excelente rezultate. Își însușește cu o ușurință neobișnuită încă două limbi, greaca şi latina, căci altele două, franceza şi italiana, le cunoștea din primii ani de liceu. După finalizarea studiilor medii, tânărul botoșănean se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Iași, unde cu dispensă de la Ministerul Învățământului, susține şi ia toate examenele într-un singur an, absolvind Facultatea de Litere, specialitatea literatură franceză, cu calificativul Magna cum laude. Dornic de a-şi împlini instrucția cărturărească, proaspătul licențiat continuă studii la Paris, beneficiind de o bursă de cercetare şi se înscrie la Lâ École Pratigue des Hautes Études, secția istorie-filosofie. În anul 1891 își pregătește lucrarea de diplomă, dar concomitent învață asiduu engleza şi adaugă în palmaresul limbilor studiate daneza, olandeza, suedeza şi norvegiana.
Anul 1893 aduce multe împliniri în viața lui Iorga. Continuă studiile postuniversitare la Berlin şi Leipzig, unde își susține şi doctoratul la doar 23 de ani. Cariera didactică şi-o începe la 25 de ani, fiind numit profesor la Universitatea din București, Catedra de istorie. Este perioada în care Iorga muncește enorm: conferențiază la Ateneul Român, precum şi la alte instituții culturale însemnate din țară, publică numeroase scrieri, fapt pentru care după doar doi ani, 1897, este numit membru corespondent al Academiei Române. Urmează o etapă la fel de prolifică din punctul de vedere al cercetării şi publicării a numeroase studii şi lucrări în volum, având totodată numeroase colaborări cu reviste de specialitate din țară şi din străinătate. În anul 1908 se stabilește cu domiciliul la Vălenii de Munte, unde organizează celebra Universitate Populară. Pentru imensa contribuție la cunoașterea trecutului istoric şi cultural al neamului românesc, la doar 38 de ani, este ales membru activ al celui mai prestigios for cultural român, Academia Română. Momentul 1918 l-a găsit pe inimosul patriot Iorga militând prin numeroase conferințe şi luări de poziție pentru victoria poporului român în lupta de reîntregire națională şi documentează atitudinea sa prounionistă prin lucrări istorice cu privire la apartenența Transilvaniei la România. Cât adevăr avea Ion Agârbiceanu când afirma: „Scrisul domnului Iorga era menit pentru sufletul românesc de pretutindenea. Nu voi greși de voi spune că prin scrisul lui Iorga se deștepta mai întâi mândria noastră națională”. Atât de mult şi-a dorit unitatea națională, încât şi-a făcut din aceasta un deziderat într-un moment special al vieții sale. Apropiații povesteau că în timpul săvârșirii slujbei cununiei cu Ecaterina Bogdan, oficiată la Șcheii Brașovului, de unde era soția, în Biserica Sfântul Nicolae, când preotul le punea cununiile, Nicolae Iorga o strânge de mână pe Catinca, șoptindu-i: „De acum voi lupta toată viața pentru Unirea Transilvaniei cu România”.
După Marea Unire, academicianul Nicolae Iorga a fost ales deputat şi apoi președinte al primei Adunări a Deputaților din România recent reunită, iar la împlinirea a 50 de ani de viață, face un dar deosebit vieții culturale românești: înființează Școala română de la Fonteney-aux- Roses lângă Paris. Este sărbătorit la acest moment aniversar în țară şi străinătate, prilej cu care este editat un volum omagial despre viața şi activitatea sa. În anul 1923, înființează Fundația Iorga, pentru care donează casa şi biblioteca sa din București, iar peste un an organizează şi conduce primul congres internațional de bizantinologie care are loc în București. Manifestarea a avut un succes cu rezonanță europeană. Neobositul cărturar a împletit numele său cu istoria, căci perioada premergătoare celei de-a doua conflagrații mondiale şi-o dedică exclusiv trudnicei jertfe de cercetare şi punere în lumină a multor pagini strălucite din istoria şi civilizația românească. Călătorește şi conferențiază neobosit în toate țările europene, primit fiind cu fast de mari universități care-i decernează distincții academice. Bunăoară, în 1930, îl găsim pe Nicolae Iorga la Oxford, cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa. Pe tărâm didactic i-au fost recunoscute meritele în afirmarea învățământului universitar, căci în anul 1929 a fost numit rector al Universității din București. Simultan cu aceste responsabilități pe tărâm administrativ şi politic, Iorga publică ca o erupție de vulcan mare parte din cărțile sale, o veritabilă capodoperă a culturii românești. Cele peste 1.200 de volume şi 25.000 de articole ale acestui creator în scris şi în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn, l-au făcut pe părintele Nicolae Steinhardt să afirme: „E de neconceput, citindu-i bibliografia, să crezi că a mâncat, a dormit, a întemeiat o familie, a alcătuit un minister, a ținut jurnale şi a predat cursuri, n-a lipsit de la nici o ședință parlamentară ori academică, de la nici o comemorare, de la nici o împărțire de premii, că a fost prezent sub trei regi în toate domeniile de activitate şi gândire, nu s-a dat în lături de a ține vreun discurs ori a publica o broșură, că a străbătut lumea şi a uimit-o”.